Lățimea maximă a vehiculului este de 6,15 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care MOL RES Investments Zrt., Riverland Magántőkealap și Főnix Magántőkealap intenționează să preia ALTEO Energy Services Plc. din Ungaria. ALTEO Energy Services Plc. este activă pe piața din Ungaria în domeniul producției de energie […]
Următorul deceniu ar putea aduce un boom economic semnificativ în majoritatea țărilor din lume, inclusiv în România, arată raportul anului 2021 publicat de Colliers. Deși țara noastră a rămas în urma țărilor din regiune la […]
Dan Vîlceanu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, și Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației au semnat Acordul de finanțare privind implementarea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), demers necesar […]
Be the first to comment