A fost emisă autorizația de construire pentru tronsonul 4 al drumului expres Craiova – Pitești

Lucrări de infrastructură. FOTO Pixabay.com

CNAIR a anunțat că a fost  emis autorizația de construire pentru tronsonul 4 (km 89+300 – km116+500) din drumul expres Craiova – Pitești și a drumurilor de legătură (km 1+340 – 5+000).

Astfel, se autorizează execuția lucrărilor numai în culoarul expropiat prin Hotărârea nr. 469 din 11 iunie 2020. Amintim că această autorizație este în conformitate cu documentul de autorizare emis în prealabil de CTE CNAIR și valabilitatea ei se întinde pe toată perioada implementării proiectului.

Valoarea lucrărilor autorizate este de 389.240.840,00 lei fără TVA.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, termen calculat de la data începerii efective a lucrărilor.

Lucrările de artă, la podurile pentru drumul de legătură, la pasajul pentru nodul rutier, precum și cele de colectare și evacuare a apelor pluviale, hidotehnice și de siguranța circulației reprezintă o parte importantă din acțiunile ce urmează a fi executate conform acestei autorizații.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*