Agenția de turism Travel Planner afirmă că Bulgaria are toate șansele să rămână și în acest an principala destinație externă accesibilă românilor

Plajă din Bulgaria. FOTO nextvoyage
Plajă din Bulgaria. FOTO nextvoyage

Potrivit consultanților Travel Planner, 2021 a fost un an bun pentru litoralul bulgăresc, în special din punct de vedere al turiștilor români, care s-au aflat pe primul loc ca pondere în rândul vizitatorilor străini. Turiștii trebuie să știe, însă, că pe fondul inflației și al nesiguranței determinate de pandemie, prețurile au crescut. Tarifele aplicate de hotelurile de pe litoralul bulgăresc sunt influențate mult de piețele vestice, dinspre care turiștii veneau și în capetele de sezon, pe când  românii și bulgarii se rezumă la perioada iulie – august. Ultimii doi ani nu au fost foarte buni, litoralul bulgăresc simțind lipsa multor piețe occidentale iar hotelierii vor să recupereze pierderile.

Pe de altă parte, au fost deschise câteva hoteluri noi iar o parte dintre hoteluri au făcut schimbări importante, renovări, îmbunătățiri. Un exemplu special îl constituie Reina del Mar, din lanțul HVD, din Obzor, cel mai bun hotel de pe litoralul bulgăresc, care a fost construit aproape exclusiv în timpul pandemiei. Succesul extraordinar de care s-a bucurat și se bucură acest complex denotă orientarea românilor către servicii bune, de calitate ridicată, iar această tendință se va păstra și anul viitor.

La fel ca și anul precedent, turiștii trebuie să știe că vor fi oferte speciale mai puține și probabil mai reduse, mai ales că hotelierii din țara vecină se așteaptă la un sezon de vară bun. Bulgaria este o țară cu grad similar de vaccinare precum România, iar dacă aceasta poate fi o problemă pentru vest europeni, pentru români nu va fi. Noua tulpină Omicron a panicat turiștii din Europa occidentală iar pentru moment cursele aeriene charter au fost suspendate, neputându-se anticipa încă intensitatea la care se vor relua în timpul sezonului. Dacă aceste curse dinspre vest se vor relua precum în anii ante-pandemie, vor fi mai puține locuri disponibile pentru români. Așadar, specialiștii Travel Planner recomandă rezervările din timp, early booking, pentru ca turiștii să fie siguri că își asigură un loc la hotelul preferat, la un preț și la condiții superflexibile.

Situația va depinde destul de mult și de contextul celorlalte două destinații externe tradiționale ale românilor, Turcia și Grecia. În general, au fost restricții mai mari către aceste destinații către care au călătorit mai ales turiștii vaccinați, o parte rezervând din timp, pe când Bulgaria a fost preferată de turiștii nevaccinați datorită lipsei restricțiilor.

”Este posibil ca vara aceasta serviciile să crească din punct de vedere calitativ, deoarece majoritatea hotelierilor vor pregăti din timp staff-ul și vor identifica soluții pentru a asigura servicii bune în perioadele mai aglomerate. Recomand tuturor să apeleze la agențiile de turism, care pot furniza informații despre hoteluri de calitate, serioase. Am discutat cu fiecare hotelier partener în parte, și am observat că toți au învățat lecția oferită de sezonul precedent și vor să se pregătească pentru un an mai bun. Ne așteptăm ca în sezonul de vară să se elimine restricțiile sau cel puțin să fie o relaxare mai mare, pentru că România este o piață strategică în acest moment pentru Bulgaria”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Topul stațiunilor și tipologia turistului român

Zona Sunny Beach – Obzor, unde se află lanțuri hoteliere importante, va avea în continuare creșteri considerabile de turiști români. Vestea bună, mai ales pentru turiștii ardeleni, este că Blue Air va introduce, în timpul sezonului estival, zboruri directe din Cluj către Burgas, cu o frecvență de două curse pe săptămână. Stațiunile Albena și Nisipurile de Aur rămân în continuare tradiționale și la mare căutare.

Turiștii români vor prefera hoteluri de calitate, mai ales că majoritatea reprezintă familii cu copii, un aspect interesant fiind faptul că segmentul de familii cu doi copii este în creștere. Mâncarea este foarte importantă în alegerea hotelului, iar alte facilități dorite sunt proximitatea unui aqua park, poziționarea pe plajă, acces la șezlonguri, bar pe plajă.

În această perioadă, specialiștii Travel Planner recomandă rezervările în sistem early booking, deoarece există condiții superflexibile, avansul este 0 la rezervare, anularea gratuită și plata în rate. Reducerile se situează între 15% și 35%, cele mai multe hoteluri bune practicând reduceri în jur de 20%.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*