Agenția Națională pentru Protecția Mediului: Una din două poluări accidentale din 2023 a fost provocată de companii petroliere

Laurențiu Alexandru Păștinaru. FOTO ANPM

O statistică a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) despre, poluările accidentale raportate în cursul anului trecut relevă date îngrijorătoare, atât în privința numărului acestor incidente de mediu, cât și a principalilor poluatori. Astfel, dintr-un total de 202 evenimente înregistrate, 102, adică mai mult de una din două poluări accidentale din 2023 a fost provocată de companii petroliere, a anunțat Președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.

Conform datelor furnizate de Biroul Sinteză și Rapoarte al ANPM, numărul poluărilor accidentale raportate în anul 2023 a ajuns la 202 evenimente, cu 26.00% mai putine față  de anul 2022, dar cu aproape 28% mai multe decât în urmă cu cinci ani, în 2019, când s-au înregistrat 158 de astfel de evenimente.

„Anul trecut, în ciuda scăderii numărului de poluări accidentale, față de 2022, s-a raportat și acel eveniment cu impact major asupra factorilor de mediu sau sănătății umane: incendiul provocat la Crevedia, de transferul de GPL între două cisterne, într-o arie neautorizată, în uma căruia s-au înregistrat mai multe decese și a fost declanșat Planul Roșu de Intervenție. Chiar dacă nu au avut urmări atât de grave pentru oameni, în mod direct, alte 101 de poluări accidentale au fost cauzate de activitățile de transport de produse petroliere, pe fondul degradării sau fisurări conductelor de transport mult prea vechi”, a declarat Laurențiu Alexandru Păștinaru.

Datele ANPM arată că alte 40% din evenimentele de mediu înregistrate la nivel național în anul 2023 au fost cauzate de: deversările/scurgerile de ape uzate menajere/ape tehnologice și industriale neepurate sau insuficient epurate cu sau fără mortalitate piscicolă, precum și de incendii sau autoaprinderi la depozite de deșeuri sau alte platforme industriale.

„Nu se poate vorbi despre o societate sau alta, pentru că sunt raportări de poluări accidentale făcute atât de companii cunoscute pe piață, cât și de nume mai puțin celebre care lucrează cu produse petroliere. Este nevoie, însă de mai multă responsabilitate, din partea tuturor, pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc. Doar anul trecut, 79 de incidente de acest fel au poluat aerul, 78 de poluări au afectat solul, iar alte 35 au afectat apele. Scuzele nu sunt de niciun folos în niciunul din aceste cazuri sau când arde o pădure, pentru că nu vorbim de cineva care a vărsat o cană cu petrol pe jos. În multe cazuri s-au golit conducte întregi pe sol, iar  amenzile aplicate de instituțiile de control nu pot compensa distrugerile provocate de aceste neglijențe catalogate drept poluări accidentale”, subliniază Președintele ANPM.

Datele Biroului de Sinteză și Rapoarte arată că cele mai multe din incidentele de mediu de anul trecut au fost semnalate în județul Timiș (35), urmat de județele Argeș (33) și Dâmbovița (30). Locul 4 al „topului poluărilor accidentale” este împărțit în mod egal de Constanța și Prahova, cu 17 poluări accidentale fiecare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*