ANAT consideră că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, care a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la începutul mandatului pentru zona de turism.
Marti, 30 august, ministrul Cadariu avea o ieșire publică în care informa opinia publică asupra realizărilor celor 9 luni de mandat și declara că „începe munca pentru programul HoReCa 2, respectând cadrul temporar Ucraina, mai ales că turismul reprezintă un domeniu strategic al economiei naționale. Da, cifrele au crescut cu 37% față de anul 2021, dar prin măsuri concrete și eficiente putem să atingem ținta de 10% din PIB pentru industria de turism”.
“I-am oferit un răgaz suplimentar pentru a vedea, într-un final, vreo urmă de concretizare a tuturor promisiunilor făcute, încă de la preluarea mandatului, reprezentanților industriei de turism și HORECA, ce-i drept, într-o manieră mult mai abilă și convingătoare decât predecesorii săi. Cu toată aprecierea pentru deschiderea la dialog și abilitățile de comunicare ale D-lui Ministru Cadariu, nu putem, totuși, să nu avem nicio reacție când, 9 luni mai tărziu, nimic din cele discutate nu s-a pus în practică. Dl. ministru a pornit cu elan, a constituit grupuri de lucru cu reprezentanti din toate domeniile din subordine, a mers în turnee prin țară, pentru ca în final să se stingă, lăsând în loc mulți Secretari de Stat, fără expertiză în turism, care nu au resursele necesare să finalizeze teme atât de dificile cum sunt cele generate de pandemie, conflictul militar sau criza energetică”, a transmis ANAT.
În calitate de reprezentanți ai agențiilor de turism, direct afectate de activitatea ministrului Cadariu, ANAT prezintă și viziunea sa asupra mandatului ministrului Turismului, din perspectiva realizărilor:
- Schema de ajutor de stat Horeca2, care avea ca scop compensarea pierderilor cauzate de Covid în 2021, raportat la 2019
Deși ANAT, împreună cu celelalte asociații și patronate din domeniu, au inițiat discuții și întâlniri pe tema lansării schemei Horeca2 încă de la începutul anului, arătând cu cifre concrete necesitatea reluării acestei scheme de ajutor pentru IMM-uri, am fost duși cu vorba timp de 9 luni, până cand a trecut termenul de 30 iunie 2022, dată la care Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul pandemiei de COVID-19 a expirat, făcând imposibilă finanțarea schemei din fondurile europene dedicate acestui program.
ANAT a transmis în decembrie 2021 o scrisoare către Ministerul Finanțelor Publice, prin care explica, pe baza datelor INS de la momentul respectiv (octombrie 2021), necesitatea continuării sprijinului pentru redresarea activității IMM-urilor din zona de turism și HORECA, acestea înregistrând și în anul 2021 o scădere de circa 57% față de anul 2019. Pentru comparație, scăderea cifrei de afaceri cumulate a agențiilor de turism în 2020 față de 2019 a fost de 69%, de la 2,335 miliarde de lei în 2019 la 727,5 milioane de lei în 2020.
În spiritul unei corecte informări, ne-am fi așteptat ca Ministerul să ne comunice de la bun început că nu sunt bani sau că nu se dorește realizarea acestei scheme de ajutor, și nu să aștepte sa expire cadrul legal, pentru ca mai apoi să ne spună, din nou, că începe munca pentru Horeca2 pe cadrul temporar Ucraina, care dispune de buget sensibil mai mic și s-ar traduce într-un ajutor de circa 1000 euro / IMM. Ne abținem de la alte comentarii cu privire la eficiența unui astfel de program.
Sperăm, totuși, ca urmare a discuțiilor purtate săptămâna trecută, ca Dl. Prim-ministru Ciucă să găsească soluții să ne sprijine, mai ales acum, când multe agenții de turism au pierderi considerabile ca urmare a blocării activității Blue Air.
Nu putem găsi nicio scuză pentru ratarea cadrului Horeca 2. Deși guvernul a adoptat în februarie Ordonanța nr. 10 prin care era deschisă calea adoptării schemei Horeca 2, schema în sine nu a fost fost scrisă și aprobată niciodată, până la expirarea cadrului UE pentru covid. Neștiință sau incapacitate, rezultatul e același: o uriașă ratare a unei șanse unice care nu se mai repetă! Solicităm guvernului să găsească o soluție de urgență către să compenseze această ratare impardonabilă.
ANAT a lansat deja, spre dezbatere, Fondul de garantare a zborurilor, pentru a putea asigura recuperarea sumelor achitate pentru bilete, în cazul insolvenței/falimentului companiei aeriene.
- Realizarea Fondului de garantare
Evenimentele recente au dovedit că asigurările de insolvență utilizate în momentul de față nu oferă soluții viabile în momente de criză, neputând garanta despăgubirea integrală a turiștilor, așa cum prevede legea. Am solicitat D-lui Ministru Cadariu să începem lucrul la un act normativ care să reglementeze crearea Fondului de garantare pentru pachetele de servicii de călătorie, însă nu suntem convinși că s-a înțeles importanța acestui demers. Abia după insolvența Soley Tour, care deschide o serie de probleme și pentru Ministerul condus de Domnia sa, nu doar pentru agenții, a avut loc o primă intâlnire a grupului de lucru pe tema Fondului de garantare. Sperăm că acest proiect va putea fi dus până la capăt.
- Modificarea OG 2/2018, actul normativ care guvernează activitatea agențiilor de turism
Ultimii doi an și jumătate ne-au arătat, atât nouă cât și comisiei Europene, că, deși este un act normativ recent revizuit, Directiva Europeană 2015/2302 a cărei transpunere în legislația românească este OG 2/2018 nu oferă soluții viabile în situații de criză majoră și impune sarcini inechitabile în seama agențiilor de turism, care sunt nevoite să preia întreaga responsabilitate pentru tot lanțul de distribuție a serviciilor de turism. Reamintim că, în afară de agențiile de turism organizatoare, niciun furnizor de servicii turistice nu are obligația să dețină asigurare de insolvență.
- Promovarea incoming-ului
Dl. Cadariu a lansat, cu mult aplomb, un proiect de Ordonanță referitor la promovarea incomingului. Nu ne legăm de faptul că acest proiect a fost lucrat, la inițiativa ANAT și AIR, cu fostul ministru Bogdan Trif și că Dl. Cadariu își asumă acum inițierea lui. Problema este, însă, că actul normativ este blocat de către Consiliul Concurenței. De ce ne lăudăm, atunci, cu un proiect care nu există?
În Bulgaria, astăzi, se acordă 35 de euro pentru fiecare turist străin. Asta ne arată că se poate!
- Târgurile de turism
Ministerul care ne reprezintă interesele nu a reușit, încă, să găsească o cale de întelegere cu același Consiliu al Concurenței astfel încât agențiile de turism care promovează România să poată să participe gratuit în standul național al României de la târgurile internaționale sub sigla proprie, obligându-le să participe sub umbrela asociațiilor din care fac parte.
- Litoralul românesc
Vara 2022 a fost marcată de campaniile negative duse impotriva litoralului românesc, ceea ce a dus la scăderi semnificative a vânzărilor pentru turismul intern și, cu precadere pentru litoral. Deși am solicitat sprijin și ieșiri publice ale D-lui Ministru, Domnia sa nu a considerat că este o problemă suficient de importantă încât să întreprindă vreo acțiune de sprijin.
- Bugetul de promovare al Romaniei
În 2022 Ministerul a alocat pentru promovarea României un buget de 1,5 milioane de euro, o sumă derizorie raportată la nevoile reale, de circa 10 ori mai mari. Dl. Ministru se laudă, totuși, că în 2022 numărul de turiști străini a crescut față de anul 2021 (încă afectat de măsuri de restricție în primul trimestru), ceea ce era absolut normal! Facem noi completarea că, în schimb, suntem la 50% din numărul turiștilor străini ajunși în România în 2019…
- Organizațiile de Management al Destinațiilor
Mult prea discutatele OMD-uri au, în sfârșit, un act normativ, nu pentru că Dl. Cadariu s-ar fi implicat, ci pentru că patronatele au muncit intens la finalizarea, într-o formă perfectibilă, a proiectului de lege. Momentan, cadrul legal este incomplet și nefuncțional, fără soluții reale de finanțare raportate la nevoile de promovare și fără constituirea unui OMD Național.
Domnul ministru Cadariu a pornit cu elan, a constituit grupuri de lucru cu reprezentanții industriei turistice pe toate temele, a pornit în turnee în țară, dar totul s-a stins, lăsând în loc mulți secretari de stat, fără expertiză în turism, care nu au resursele să finalizeze teme atât de dificile cum sunt cele generate de pandemie, de conflictul militar și de criza energetică.
Be the first to comment