Amenzi contravenționale în valoare de 2.400.000 lei aplicate operatorilor rețelelor de distribuție a energiei electrice

Energie electrică. FOTO qimono

Ca urmare a numeroaselor petiții referitoare la racordarea prosumatorilor la rețelele de distribuție a energiei electrice, am semnat mandate de control la operatorii de distribuție a energiei electrice pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de racordare la un loc de consum existent a instalațiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care au avut ca obiect:

− respectarea termenului de maximum 2 zile lucrătoare, de la data înregistrării notificării şi a documentaţiei complete, pentru transmiterea către solicitant a facturii de plată a tarifului pentru actualizarea certificatului de racordare;

− respectarea termenului de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării și a documentaţiei complete, pentru înlocuirea sau, după caz, montarea contorului, pentru punerea sub tensiune pentru perioada de probe a instalaţiei de producere a energiei electrice;

− respectarea termenului de maximum 3 zile lucrătoare, de la data depunerii de către prosumator procesului-verbal de recepţie a punerii în funcţiune, pentru actualizarea/emiterea şi transmiterea către prosumator a certificatul de racordare;

− respectarea termenului de maximum 2 zile lucrătoare, de la data actualizării/emiterii certificatului de racordare, pentru punerea sub tensiune finală a instalaţiilor electrice aferente locului de consum existent la care s-au racordat instalaţii de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

În urma finalizării acțiunilor de control, au fost constatate nerespectări ale obligațiilor legale de către toți operatorii de distribuție verificați, fiind aplicate amenzi contravenționale după cum urmează:

Distribuție Energie Electrică România       400.000 lei

Distribuție Energie Oltenia                        400.000 lei

Delgaz Grid                                                400.000 lei

E-Distribuție Muntenia                              400.000 lei

E-Distribuție Banat                                     400.000 lei

E-Distribuție Dobrogea                              400.000 lei

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*