Analiză: Companiile majorează cu peste 20% bugetele alocate pentru servicii de competitive intelligence în 2022, pe fondul  lipsei de predictibilitate socio-economică din România

Gabriel Zgunea, CEO Corporate Intelligence Agency

Companiile din România vor investi, anul acesta, cu peste 20% mai mult pentru servicii de competitive intelligence, ca răspuns la lipsa de predictibilitate cu care se confruntă, atât pe plan economic, politic, la nivelul forței de muncă, cât și în contextul schimbărilor produse de pandemie, a creșterii fenomenului de fraudă și a criminalității cibernetice, potrivit unei analize a Corporate Intelligence Agency, companie de management al riscului dedicată mediului de afaceri.

Creșterea bugetelor vine și pe fondul scăderii toleranței la risc din partea companiilor și din nevoia acestora de protecție suplimentară, într-o piață în care au loc schimbări foarte rapide, dar și a conștientizării într-o mai mare măsură din partea conducerii companiilor multinaționale a valorii adăugate ce poate fi obținută prin intermediul unor astfel de servicii.

„Strategiile pe care le vom implementa anul acesta, pentru clienții noștri, țin cont de suplimentări ale bugetelor pentru serviciile de competitive intelligence cu valori cuprinse între 28% și 110%. La nivelul întregii piețe estimăm un avans de 20% în bugetele investite pentru servicii de competitive intelligence.  Anul 2022 ne-a arătat deja că aduce multiple provocări, într-o perioadă cu un grad ridicat de incertitudine, ce interferează cu stabilitatea mediului de afaceri în ansamblul său, dar și cu dezvoltarea majorității companiilor din piață. Ne așteptăm la mai multe solicitări de servicii și operațiuni specifice cu grad de complexitate ridicat, din partea clienților deja existenți, dar și la o creștere a proiectelor pilot cu parteneri noi, care își doresc, într-o primă fază, să testeze o serie de soluții la care nu au mai apelat până acum, pentru a putea stabili, pe baza rezultatelor obținute, dacă li se potrivesc”, spune Gabriel Zgunea, CEO Corporate Intelligence Agency, menționând că noțiunea de risc în afaceri este inseparabil legată de rentabilitate, iar rezultatele unei companii sunt, cel mai adesea, influențate de evenimentele neprevăzute care însoțesc activitatea acesteia.

Printre cele mai frecvente riscuri cu care se confruntă companiile din România sunt cele generate de factorul uman: incompetența / persoane vulnerabile sau demotivate aflate în poziții cheie, scurgeri de informații voite sau accidentale generate de proprii angajați sau chiar probleme de imagine cu impact direct la nivelul riscului reputațional.

Frauda ocupă un loc aparte între vulnerabilitățile și riscurile la care sunt expuse companiile, în contextul în care numărul cazurilor de fraudă în România se află pe un trend crescător constant, iar anumite tipuri de fraudă și de criminalitate cibernetică vor continua să fie cu risc ridicat și în 2022.

Top situații pe care mediul de business le va investiga, în 2022, cu ajutorul companiilor de corporate intelligence

Potrivit analizei Corporate Intelligence Agency, companiile vor fi interesate în 2022 cu precădere de investigații privind sesizările primite prin intermediul canalelor de raportare web, de utilizarea de servicii de background check și profiling la angajarea unor persoane în funcții cheie, de investigații de fraudă ocupațională, de servicii de suport în documentarea activității unor angajați, ale căror acțiuni pot afecta compania. În acest context, se anticipează o nevoie crescută de utilizare a serviciilor specializate de competitive intelligence, inclusiv din zona Humint, cu accent deosebit în ceea ce privește operațiunile complexe de infiltrare de personal. Totodată, Corporate Intelligence Agency estimează că va crește numărul acțiunilor de tip Enhanced Due Diligence, al solicitărilor pentru market intelligence pentru jucătorii noi sau vechi din piață, concomitent cu creșterea solicitărilor pentru analize de risc organizațional.

De asemenea, ponderea companiilor din România care accesează servicii de corporate intelligence atunci când sunt implicate într-o tranzacție va crește, întrucât acestea sunt tot mai interesate de identificarea, evaluarea și atenuarea cu ușurință a riscurilor și problemelor cheie cu care s-ar putea confrunta în urma acordurilor încheiate. Mai mult, și dinamica pieței de M&A este în creștere. Atât Pandemia cât și Brexit-ul au schimbat apetitul investițional, redirecționând către România inclusiv unele investiții programate pentru alte țări. Astfel, potrivit Corporate Intelligence Agency, în 2022, peste 15% dintre companiile din România vor accesa servicii de corporate intelligence, atunci când se află într-o tranzacție, fie că este vorba de o fuziune, fie de o achiziție.

Despre Corporate Intelligence Agency

Corporate Intelligence Agency este o companie de management al riscului dedicată exclusiv mediului de afaceri, specializată în identificarea potențialelor vulnerabilități, riscuri sau oportunități de business ale companiilor care apelează la serviciile sale.

Corporate Intelligence Agency oferă soluții premium de Intelligence aplicat, Competitive Intelligence și Risk Management, prin utilizarea celor mai noi instrumente și tehnologii, alături de dinamismul, creativitatea, și mai ales nivelul foarte ridicat de expertiză în domeniul intelligence al experților din componența echipei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*