Analiză ONV LAW:  Peste 50 de miliarde de euro investiții străine în sectoare ale economiei românești în 2022

Radu Nemeș. FOTO NNWW

În anul 2022, totalul investițiilor străine în companiile românești se ridică la peste 50 de miliarde de euro, în top 3 surse de proveniență a investițiilor situându-se Olanda (9,3 mld. euro), Germania (5,4 mld. euro) si Austria (5,3 mld. euro), conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului analizate de Casa de Avocatură ONV LAW.

Cele mai mari investiții străine au fost absorbite de companiile locale active în domeniul comerțului cu ridicata și amănuntul și domeniul reparațiilor auto și moto (25,05%), de cele din segmentul activităților  profesionale, administrative, științifice și tehnice (20,81%) și de cele din segmentul de transport, depozitare și comunicații  (19,6%).

“Anul trecut, România a fost o țintă atractivă de investiții în contextul relocării mai multor business-uri sau reorientării geografice a unor companii multinaționale, pe fondul conflictului din Ucraina. Separat de acest aspect, mai multe planuri de investiții străine sau achiziții și fuziuni s-au concretizat anul trecut, ca urmare a unor procese demarate încă din anii precedenți. Între domeniile foarte active în piață pe acest segment am remarcat în special sectoarele de infrastructură, transport și mobilitate, cel farmaceutic, de producție industrială, construcțiile, dar și segmentul serviciilor financiare, al comunicațiilor, automotive sau de energie,” declară Radu Nemeș, Managing Partner, ONV LAW.

Majoritatea investițiilor cu capital străin au avut loc în polurile regionale puternic dezvoltate economic: zona Capitalei, județul Ilfov sau județele din vestul țării, datorită apropierii de spațiul Schengen, conform datelor analizate. ONV LAW a asistat în 2022 peste 20 de tranzacții de fuziuni și achiziții pe piața locală, reprezentând în general cumpărătorii internaționali. Aceștia, mari grupuri multinaționale cu prezență geografică extinsă, au preluat companii locale cu volum de business anual cumulat de peste 40 de milioane de euro.

ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piața locală. Fondată în anul 2000, aceasta asigură Președinția pentru Europa a reţelei juridice globale Legal Netlink Alliance (LNA), ce reuneşte 95 de societăţi independente şi peste 1.500 de avocaţi din toată lumea. De asemenea, casa de avocatură este membră a reţelei juridice globale Interlaw, ce reunește peste 1.800 de avocați din peste 150 de orașe din lume. ONV LAW acordă consultanță juridică clienților privați și instituționali în domenii precum achiziții publice și concesiuni, market entry, dreptul aviației și infrastructură aeroportuară, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurenței, dreptul mediului, precum și dreptul digital.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*