Analiză Storia – Cum au evoluat prețurile apartamentelor de vânzare din țară în luna februarie

FOTO The Practice

În luna februarie, românii au vizualizat cu 10% mai puține pagini cu anunțuri imobiliare decât în luna ianuarie și au realizat cu 10% mai puține contactări, o tendință previzibilă și totodată o consecință a faptului că luna februarie este o lună mai scurtă – media zilnică a vizitelor de pe platformă fiind, de fapt, cu 3% mai mare comparativ cu luna anterioară, iar numărul mediu de contactări pe zi rămânând constant față de luna ianuarie, conform datelor Storia.ro, platforma imobiliară cu cele mai multe anunțuri. Mai mult, durata de viață a anunțurilor active, care reflectă cât timp le este necesar proprietăților să fie prezente pe platformă înainte de a găsi cumpărător, a fost  în scădere față de luna ianuarie, cu 8%.

În ceea ce privește tranzacțiile imobiliare individuale încheiate deja în luna februarie, conform datelor ANCPI, s-a înregistrat o creștere de 37% față de luna ianuarie 2023. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, se observă totuși o scădere de 24% la nivelul tranzacțiilor încheiate.

Cum au evoluat prețurile locuințelor de vânzare în capitală – locuințe vechi vs. locuințe noi

Prețul mediu al apartamentelor din București a crescut cu 6.5% față de luna februarie 2022.

Comparativ cu luna ianuarie 2023, în categoria apartamentelor vechi de vânzare s-au înregistrat atât stagnări ale prețurilor medii de cumpărare, cât și scăderi și creșteri temperate. Astfel, în București, prețurile din sectoarele 1 și 4 au stagnat, cele din sectoarele 2 și 3 au înregistrat scăderi de 1%, respectiv 2%, iar  prețurile medii de cumpărare din sectoarele 5 și 6 au avut o creștere temperată, de 1%.

Cât despre locuințele noi, prețurile au avut creșteri medii față de luna anterioară astfel: creșteri de 1% în sectorul 4, de 2% în sectorul 3, de 3% în sectorul 1 și de 4% în sectorul 2. Singurul sector în care s-au înregistrat ușoare scăderi, de 1%, este sectorul 6.

În luna februarie, la ANCPI s-au înregistrat 3.296 tranzacții cu unități individuale în capitală, cu 16% mai multe față de luna anterioară, dar cu 24% mai puține ca în aceeași lună a anului trecut.

Evoluția prețurilor în top 10 orașe din țară – locuințe vechi vs. locuințe noi

Analizând cele 10 orașe cu cel mai mare număr de anunțuri – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brașov, Sibiu, Iași, Arad, Craiova, Oradea, se observă o creștere medie anuală ponderată de 8.6%, raportată la numărul de anunțuri per oraș (februarie 2023 vs. februarie 2022), și un preț mediu ponderat de 1.432 euro/metru pătrat.

În ceea ce privește prețurile apartamentelor din piața rezidențială veche, pe platforma Storia.ro se observă o majorare medie de 1% în februarie 2023, față de luna precedentă.

În timp ce prețurile au stagnat în Brașov, Iași, Craiova, creșterea cea mai mare s-a înregistrat în Cluj-Napoca (+3%).

Comparativ cu anul trecut, prețurile apartamentelor vechi din orașele analizate au crescut cu 5%, în medie, iar cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Sibiu (+11%) și Iași (+12%).

Prețurile apartamentelor noi au înregistrat scăderi mici, de până la 1%, comparativ cu luna anterioară, dar au crescut, în medie, cu 6%, în comparație cu februarie 2022. Față de aceeași perioadă a anului trecut, cea mai mare diferență este la Brașov, unde metrul pătrat pentru locuințele noi este cu 15% mai mare, dar și la Arad, unde s-a înregistrat o creștere de 11%.

Analiza a fost realizată de Storia.ro – platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*