Analiză TRUDA: Magazinele online au pierderi de până la 30% din cauză că promovează produsele nepotrivite

Cătălin Macovei, fondator TRUDA. FOTO Confident PR

Magazinele online pierd lunar șansa de a-și crește veniturile cu până la 30%, iar în peste 70% din cazuri sunt alocate greșit bugetele de promovare în online, în lipsa unei analize precise asupra performanței produselor, arată o analiză realizată de TRUDA, primul business românesc de machine learning capabil să analizeze în timp real performanța în online pentru a promova produsele care se vând cel mai bine în industria de ecommerce.

În general, în medie, 9% din totalul de produse dintr-un magazin online generează venituri mari sau profit mare raportat la traficul generat de acestea, fiind considerate produse HERO sau tractor pentru business, potrivit unei analize TRUDA asupra a 1,5 milioane de produse în 80 de magazine din domeniile încălțăminte, accesorii fashion, food&bio, casă și grădină, puericultură, cărți, mobilă și make-up.

“Deși tendința brandurilor este să promoveze prin Google Ads aproape toate produsele din portofoliu, implicit produse care nu aduc vânzări, realitatea arată că doar o mică parte din produse generează venituri. Le recomandăm magazinelor online să-și concentreze atenția și bugetele de marketing pe acele produse performante pentru a putea crește vânzările și implicit profitul, dar și pentru a reduce costurile de promovare. Business-urile online trebuie să analizeze produsele pe care le comercializează , iar cu tool-urile potrivite pot fi analizate corect rezultatele aduse de acestea”, spune Cătălin Macovei, fondator TRUDA și specialist cu 10 ani de expertiză în marketing digital.

Odată identificate cele mai performante produse dintr-un magazin online, acestea pot fi promovate mai eficient către clienți, fiind obținută astfel o creștere de până la 30% a ratei de conversie și de până la 50% a numărului de comenzi. Totodată, prin promovarea produselor performante, va fi obținută și o reducere a costurilor de marketing cu cel puțin 20%, potrivit datelor TRUDA.

“Prin TRUDA, care este o tehnologie unică pe piața românească, analizăm fiecare produs în parte pentru a înțelege de ce este cumpărat, de ce aduce venituri sau de ce nu este de interes pentru clienți și, ulterior, potrivim produsele performante cu cumpărătorul ideal. Astfel ajutăm magazinele online să-și crească business-urile și să-și optimizeze costurile”, adaugă Cătălin Macovei, fondatorul TRUDA.

Pentru a putea identifica produsele performante acestea sunt etichetate pe categorii – produse performante, produse în trend, produse neperformante, interval de preț. În 2022, magazinele online au alocat bugete de 5,7 milioane de euro pentru promovarea în Google Ads, din care produsele HERO (performante) au consumat doar 12,3%. Costul per tranzacție a fost de 17,5 lei, cu 47% mai ieftin decât produsele fără nicio etichetă, iar produsele etichetate ca fiind neperformante au consumat doar 7% din costul total de advertising.

Pentru 2023, reprezentanții TRUDA le recomandă magazinelor online să găsească un echilibru între a promova produse către clienții deja existenți și potențialii clienți și să identifice produsele care sunt foarte bune și cele care trag business-ul în jos. Ca tendințe, CPC-ul (cost per click) va continua să crească, iar cele mai cumpărate produse vor continua să fie cele din categoria de preț 1-100 lei, în acest caz 92% dintre comenzi sunt plasate în ziua în care userii au intrat pe site.

Cum funcționează tehnologia TRUDA

Platforma se conectează prin API la Google Analytics, Google Ads, Google Merchant Center, Facebook Ads sau alte platforme, conexiune care are loc în 20-30 de minute, și descarcă informații despre costurile de marketing asociate cu fiecare produs și rezultatele obținute de acestea. TRUDA apoi rulează algoritmi complecși pentru a determina importanța fiecărui produs în întregul ecosistem.

În baza machine learning, TRUDA analizează produsele și venitul generat de aceastea, le etichetează după criterii relevante pentru fiecare business în parte (venit, cantitate, prețul produsului, trenduri, viteza de vânzare, produse toxice și produse tractor – HERO) și sugerează campanii de marketing. Astfel, fiind identificate produsele care doar generează costuri, fără să aducă vânzări (și le poate elimina din campanii), magazinele online pot promova numai acele produse care aduc venituri și pot eficientiza costurile de marketing.

Implementarea sistemului TRUDA pentru magazine online este realizată de echipa TRUDA, formată din 5 specialiști în marketing digital. Costul serviciilor de implementare, analiză și consultanță specializată pornește de la 350 euro, fiind oferite și servicii customizate în funcție de nevoile fiecărui magazin online. Campaniile de marketing sunt desfășurate de antreprenor, agenția de marketing sau specialistul de marketing, care are în continuare control.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*