ANAT consideră că noile condiții de acces în România corectează o serie de inechități care au dus la multe situații conflictuale

Dumitru Luca, președintele ANAT. FOTO ANAT
Dumitru Luca, președintele ANAT. FOTO ANAT

Începând de azi, 1 februarie, condițiile de intrare pe teritoriul României se modifică în sensul armonizării cu tendințele la nivel global, precum și cu recomandările organismelor internaționale, de restrângere a restricțiilor de circulație.

ANAT a anunțat că salută cu entuziasm și mulțumește Guvernului și miniștrilor Alexandru Rafila și Constantin – Daniel Cadariu pentru susținerea propunerilor trimise prin documentul de poziție comun al ANAT – AIR în cadrul procesului decizional ce a stat la baza acestei hotărâri.

Noile reguli intră în vigoare de azi, fără a mai fi necesară o hotărâre de guvern, și prevăd:

Renunțarea la lista pe culori care clasifică țările în funcție de rata de incidență cumulată.

Indiferent de țara de plecare, intrarea pe teritoriul României este permisă, fără alte restricții, persoanelor care dețin certificatul digital al UE privind COVID-19 sau, în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 ori documente compatibile cu aceste certificate, dovada pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Reducerea carantinei la 5 zile pentru persoanele care NU pot face dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

Exceptarea de la măsura carantinării a copiilor cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, precum și a persoanelor aflate în tranzit pentru cel mult 24 de ore pe teritoriul României, transportatorilor de mărfuri sau de persoane, personalului navigant, persoanelor care merg la muncă sau la studii peste graniță, în baza unor documente doveditoare.

Instituirea carantinei de 5 zile pentru contacții direcți ai persoanelor confirmate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2, dacă aceștia nu se află în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2.

“Noile condiții de acces sunt clare și transparente și aduc predictibilitatea mult așteptată după doi ani de incertitudini, în care vacanțele s-au transformat, din surse de plăcere și relaxare în motive de îngrijorare, sub amenințarea constantă a modificării aleatorii a condițiilor de acces în diferite state. De asemenea, ele corectează o serie de inechități care au dus la multe situații conflictuale generate de discrepanțele de tratament aplicate persoanelor nevaccinate vs. cele vaccinate.

Am fost și vom fi în continuare partenerii autorităților naționale în lupta cu virusul și am transmis, încă din 2020 și pe tot parcursul celor 2 ani de pandemie, scrisori cu propuneri care să echilibreze impactul călătoriilor asupra nivelului numărului de infectări din România cu nevoia de a facilita libera circulație și de a reduce îngrădirile drepturilor cetățenilor. Deși multe dintre aceste propuneri nu au fost aprobate, nu putem să nu apreciem faptul că, de această dată, măsurile transmise de ANAT și AIR au fost preluate integral și transpuse cu promptitudine în realitate, dând astfel un prim semnal spre revenirea la normalitate pe care cu toții o așteptăm!”, a anunțat ANAT.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*