Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Baia Mare, 19 locuinţe destinate închirierii, pentru specialiștii din domeniul sănătății și învățământului.
Locuințele (9 garsoniere și 10 apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Grănicerilor nr. 120, pe un regim de înălţime P+4E (parter+4 etaje), valoarea obiectivului de investiție fiind de 4.945.011,37 lei (inclusiv TVA).
Până în prezent, în județul Maramureș, ANL a finalizat, în cadrul programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, 642 de unități locative.
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii. În cadrul acestui program se evidențiază două categorii de specialiști pentru care se pot realiza, distinct, investiții, respectiv pentru cei din domeniul sănătății și ai învățământului, asigurându-se o stabilitate pentru aceștia la nivel local.
În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.
Be the first to comment