ANL a recepţionat 32 de locuinţe pentru tineri în orașul Agnita

Bloc ANL. FOTO Ministerul Dezvoltării

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în orașul Agnita (jud. Sibiu), 32 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Locuințele (8 garsoniere, 18 apartamente cu 2 camere şi 6 apartamente cu 3 camere) au fost construite în strada Spitalului f.n., pe un regim de înălţime P+2E+M (parter+2 etaje+mansardă), valoarea investiției fiind de 9.295.695,34 lei (inclusiv TVA).

Până în prezent, în județul Sibiu, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 1.041 de unități locative, situate în localitățile: Copșa Mică (30), Sibiu (520), Avrig – Mârșa (84), Mediaș (234), Cisnădie (60), Tălmaciu (60), Agnita (13) și Ocna Sibiului (40).

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii. În cadrul acestui program se evidențiază două categorii de specialiști pentru care se pot realiza, distinct, investiții, respectiv pentru cei din domeniul sănătății și ai învățământului, asigurându-se o stabilitate pentru aceștia la nivel local.

În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*