Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Târgoviște (jud. Dâmbovița), două obiective de investiție destinate specialiștilor, totalizând 48 de apartamente.
Cele 2 blocuri au fost construite în amplasamentul din strada Aleea Trandafirilor nr. 26, pe un regim de înălţime S+P+3E+M (subsol+parter+3 etaje+mansardă) și dispun de 24 de locuințe (apartamente cu 2 camere) destinate specialiștilor din sănătate și 24 de locuințe (apartamente cu 2 camere) pentru specialiștii din învățământ. Valoarea totală a investiției este de 19.520.780,93 de lei (inclusiv TVA).
Până în prezent, în județul Dâmbovița, ANL a finalizat 1.070 de unități locative, situate în localitățile: Târgoviște (555), Pucioasa (112), Titu (206), Găești (82), Fieni (16), Moreni (32), Aninoasa (44), Doicești (11) și Potlogi (12).
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.
În cadrul acestui program se evidențiază două categorii de specialiști pentru care se pot realiza, distinct, investiții, respectiv pentru cei din domeniul sănătății și ai învățământului, asigurându-se o stabilitate pentru aceștia la nivel local.
Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.
Be the first to comment