Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în ședința din data de 22.12.2021, modalitatea de alocare a cheltuielilor prevăzute în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică. Alocarea se face în baza obligațiilor prevăzute în cadrul art. 19, alin. (5) la Regulament, iar operatorul de transport și sistem stabilește în mod clar, în avans, modul în care vor fi utilizate veniturile obținute din alocarea capacității de interconexiune transfrontalieră și transmite autorității de reglementare propunerea utilizării acestor venituri pentru anul următor.
Suma de 140 milioane lei va fi utilizată în totalitate pentru realizarea unor proiecte investiționale, care au ca scop creșterea capacității de transfer transfrontalier și de evacuare a energiei electrice produsă în capacități de producție regenerabile, din care:
– Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier – Reșita – Timișoara – Săcălaz;
– LEA 400 kV dublu circuit Gutinaș-Smârdan;
– LEA 400 kV Cernavodă-Stâlpu și racord în stația Gura Ialomiței (inclusiv extindere stație 400kV Cernavodă pentru racordare linii noi, extindere stație 400kV Gura-Ialomiței cu două celule: LEA 400 KV Cernavoda 3 și LEA 400 KV Stâlpu, stație nouă 400kV Stâlpu și modernizare celule 110kV și medie tensiune;
– LEA 400kV Gădălin-Suceava, inclusiv interconexiune cu SEN.
Lucrările se regăsesc în planul de investiții al CNTEE Transelectrica S.A. aferent anului 2022, iar sumele în cauză se adaugă la planul de investiții, care va crește la valoarea de aprox. 700 milioane lei, fondurile prezente fiind o sursă suplimentară nerambursabilă, care contribuie la realizarea acestui plan.
Be the first to comment