AON România, unul dintre liderii globali ai pieței brokerilor de asigurări, a organizat, joi, 21 septembrie, o dezbatere strategică cu fermierii pe tema asigurărilor agricole. Dialogul a fost unul deschis și constructiv, despre managementul riscului în agricultură și soluțiile tradiționale sau inovatoare pe care piața asigurărilor le pune la dispoziție. Riscurile cu care se confruntă fermierii sunt multiple, de la controlul costurilor, expertiza tehnică și economică din fermă, volatilitatea inputurilor și producției, la care se adaugă riscurile climatice.
Printre speakeri s-au numărat Eugen Anicescu, CEO AON România, Cerasela Tudor, expert senior în cadrul liniei de business „Agriculture” din cadrul AON, Florin Constantin, fondator AGXecutive, în dialog cu reprezentanți ale celor mai importante asociații și cooperative de agricultori.
Printre principalele probleme menționate de agricultorii români se numără lipsa politicilor agricole, fluctuația prețurilor, dificultățile în obținerea fondurilor necesare pentru investiții în echipamente și tehnologie, cât și schimbările climatice reflectate în variațiile extreme ale temperaturii și precipitațiile care pot afecta recoltele.
„Catastrofele naturale, în special seceta, au cauzat anul trecut pierderi economice în valoare de peste 22 de miliarde de dolari la nivel european, cu doar 3 miliarde de dolari despăgubiți. Nivelul redus al acoperirii confirmă că sectoarele economice încă nu sunt pregătite pentru recurența crescută a evenimentelor catastrofale, care reprezintă noua realitate, de aceea rolul Aon este de a informa și acorda consultanță companiilor din agricultură, aflate în prima linie de impact. Ne asumăm un rol în sprijinirea fermierilor și în protejarea culturilor lor și rămânem dedicați dezvoltării unor soluții care să răspundă nevoilor și să completeze oferta actuală”, a declarat Eugen Anicescu, director general Aon Romania.
Fermierii au punctat aspecte pozitive, dar și elemente de îmbunătățit la soluțiile pe care le utilizează în acest moment pentru acoperirea culturilor. Ușurința accesării, digitalizarea, despăgubirea rapidă a fermierilor, costul redus datorită subvenționării, sunt câteva elemente pozitive menționate, însă apetitul limitat al asigurătorilor, lipsa de flexibilitate, nevoia unei mai bune înțelegeri a clauzelor contractuale, limitarea factorului subiectiv în evaluarea pierderilor, existența unor riscuri neasigurabile, sunt câteva dintre elemente pentru care fermierii și-ar dori răspunsuri.
Pentru a răspunde la unele dintre aceste nevoi, Aon a vorbit despre existența unor soluții inovatoare care pot veni în sprijinul fermierilor. Asigurările agricole parametrice sunt produse care deja câștigă teren în multiple piețe regionale și internaționale, astfel că vin în completarea soluțiilor tradițională, oferindu-le fermierilor o stabilitate financiară în fața pierderilor cauzate de factori climatici. În esență, acestea sprijină fermierii să-și păstreze capitalul și să-și continue activitatea în ciuda unor condiții nefavorabile. În plus, pot completa acoperirea unei polițe de asigurare a recoltei clasice și prezintă în mod transparent rezultatul prin calcule retrospective, permițând decizii bazate pe date.
„Aceste asigurări oferă una dintre cele mai eficiente căi de gestiune a riscurilor din fermă, inclusiv pe riscurile ce par a fi neasigurabile. Deși în România asigurările nu sunt foarte bine cunoscute și adoptate, AON, în calitate de broker de asigurări personalizează cea mai bună soluție în fiecare fermă. Anul agricol actual a fost unul dintre cei mai provocatori pentru fermieri deoarece aceștia s-au confruntat cu costuri mari, o producție scăzută și prețuri de valorificare volatile. Un aspect crucial rămâne dialogul, deschiderea de a înțelege caracteristicile și beneficiile asigurărilor. Prin includerea asigurătorilor internaționali care oferă aceste soluții în oferta aflată la dispoziția fermierilor români s-ar răspunde dezideratului acestora de a avea la dispoziție o multitudine de soluții și furnizori”, a subliniat Cerasela Tudor.
Participanții la eveniment au menționat, de asemenea, că rețeaua actuală de stații meteo este insuficientă și adesea inexactă, soluția la aceasta fiind diversificarea cu alte surse de date obținute prin monitorizarea prin satelit, îmbunătățind precizia stabilirii despăgubirilor.
În cadrul evenimentului, au fost prezenți reprezentanți din zona agricolă, inclusiv fermieri și reprezentanți de cooperative din regiunile Teleorman, Dobrogea, Brăila, Vrancea și din alte zone cheie, alături de reprezentanți din instituții precum Forumul Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) și Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNSCV).
Be the first to comment