Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 25 noiembrie și până în prezent a autorizat la plată suma de 936.328.606 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din Bugetul Naţional, astfel:
857.886.039 euro din FEGA, FEADR și cofinanțare de la bugetul național pentru plata finală, Campania 2021. Au fost autorizați un număr de 749.420 de fermieri, ceea ce reprezintă 92,07 % din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2021 și au fost declarați eligibili.
2.159.722 euro din FEGA pentru măsurile de piață;
76.282.844 euro din bugetul național pentru schema de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, schema de ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, ajutorul de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol.
Be the first to comment