Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna Iulie 2022.
Suma autorizată la plată este în valoare de 1.337.560,46 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că Sucursala Regională CF Galați a semnat astăzi, 21 decembrie 2022, 6 contracte în valoare totală de 73,07 milioane lei, fără TVA, pentru execuția lucrărilor tip Quick Wins – […]
Comisia Europeană a adoptat o măsură prin aplicarea căreia fermierii pot să primească plăți în avans mai mari în cadrul politicii agricole comune (PAC). Această măsură va sprijini și va spori fluxul de numerar al […]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovenia că, potrivit deciziei Guvernului sloven, regimul de control la punctele de frontieră cu Republica Croația și Ungaria se […]
Be the first to comment