Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unități administrativ-teritoriale a celei de-a șaptea tranșe, în valoare de 14.860.273,55 lei, din subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022. Suma este aferentă consumului de gaze naturale din luna februarie 2022 și va fi repartizată municipiilor Oradea, Brașov, Constanța, Iași și Ploiești.
Totodată, pentru a veni în sprijinul autorităților administrației publice locale care se confruntă cu situații deosebite în furnizarea agentului termic, generate de scumpirea gazelor naturale, prin ordin al ministrului dezvoltării a fost repartizată și suma de 24.840.961,64 lei pentru municipiile Oradea, Călărași și Timișoara. Sumele alocate sunt stabilite conform reglementărilor adoptate în luna februarie, potrivit cărora Ministerul Dezvoltării are posibilitatea acordării unui sprijin suplimentar de cel mult două ori subvenția inițială, ordinul emis având în vedere subvenția acordată pentru consumul de gaze naturale din luna ianuarie 2022.
”Până în prezent, din cele 400 milioane lei alocate cu această destinație, prin Legea bugetului de stat pentru 2022, au fost utilizate 215.646.894 lei pentru alocarea subvenției la achiziția de păcură și gaze naturale, inclusiv sumele virate astăzi”, a menționat ministrul dezvoltării.
La solicitarea administrațiilor locale, vor fi alocate alte fonduri în următoarele tranșe, până la epuizarea sumei de 400 milioane de lei – a precizat ministrul Cseke Attila.
Be the first to comment