Centrul Comun de Cercetare al Comisiei a publicat raportul său intitulat „Seceta în Europa – iulie 2022”, care prezintă o evaluare a situației privind seceta din Europa, pe baza activității Observatorului european al secetei.
Analiza evoluției și a impactului secetei prelungite din UE arată că o parte îngrijorătoare a teritoriului este, în prezent, expusă secetei la niveluri de avertizare (46 % din UE) și de alertă (11 % din UE), asociate cu un deficit de umiditate a solului care cauzează stres plantelor.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat:
„Schimbările climatice sporesc riscul de secetă severă și de incendii de vegetație în întreaga lume. Centrul Comun de Cercetare pune știința și tehnologia în serviciul monitorizării schimbărilor climatice. Prin acest raport, înțelegem mai bine situația pentru a ne putea proteja pădurile, recoltele și apele.”
Stresul hidric și termic duce la scăderea randamentului culturilor față de previziunile anterioare deja negative pentru cereale și alte culturi.
Franța, România, Spania, Portugalia și Italia se vor confrunta, probabil, cu această scădere a randamentului culturilor. Într-o anumită măsură sunt, de asemenea, afectate Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia și Croația. În Italia, bazinul fluviului Pad înregistrează cel mai înalt nivel de severitate a secetei.
A fost declarată secetă intensă în cinci regiuni din Italia, iar insuficiența apei disponibile a condus la mai multe restricții de utilizare în municipalități. Măsuri similare de limitare a utilizării apei s-au luat și în Franța.
Centrul Comun de Cercetare furnizează informații în timp real privind seceta prin intermediul Observatoarelor european și global ale secetei, care fac parte din serviciul Copernicus de gestionare a situațiilor de urgență (CEMS).
Be the first to comment