Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că au fost emise peste 2 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă emiterea și distribuirea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, pe care le acordăm o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul „Sprijin pentru România”.
Până în prezent, au fost emise peste 2 milioane de carduri, iar până la finalul săptămânii viitoare toate cardurile vor fi emise. Preconizăm că aceasta va fi și data la care se va finaliza procesul de distribuție. O posibilă excepție ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Companiei Naționale Poșta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.
„Iată că ne apropiem cu pași repezi de finalizarea emiterii și distriburii tuturor celor 2,5 milioane de carduri sociale. Astfel, românii care au nevoie de ajutor vor avea suportul electronic pe care primesc cei 1.000 de lei, acordați în patru tranșe pentru alimente și mese calde. După cum puteți observa în comunicările noastre săptămânale, toți cei implicați sunt mobilizați exemplar pentru a urgenta finalizarea procesului, pentru care le aduc încă o dată mulțumiri”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Be the first to comment