Au fost ridicate restricțiile de circulație instituite pe Podul peste brațul Borcea

Podul peste brațul Borcea. FOTO CNAIR

CNAIR a anunțat că marți, 20.12.2022, începând cu ora 12:00, au fost ridicate integral restricțiile de circulație instituite pe Podul peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2.

Pentru execuția lucrărilor de reabilitare, începând cu data de 19.09.2022 circulația autovehiculelor a fost închisă pe sensul deplasare Constanța – București (calea II, km 147+015 – km 144+235), traficul desfășurându-se deviat, în ambele direcții, pe benzile destinate sensului București – Constanța (calea I).

Printre lucrările de reabilitare executate regăsim: înlocuirea hidroizolației și a straturilor căii, înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor, înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea căii pe trotuare și a dalelor de trotuar, reparații la dalele de conlucrare dintre grinzile de beton armat precomprimat.

Lucrările au fost suspendate pe perioada sezonului estival, pentru a nu îngreuna circulația turiștilor care se deplasau către stațiunile de pe litoralul Mării Negre.

Lucrările vor fi reluate în primăvara anului viitor în funcție de condițiile meteorologice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*