Autogara Marghita din județul Bihor a devenit operațională

Autogara Marghita. FOTO Consiliul Județean Bihor

Începând de astăzi, 11 octombrie, Autogara Marghita a devenit operațională, iar transportul public județean va funcționa după graficul de circulație stabilit de Consiliul Județean Bihor.

Autoritatea Rutieră Română (ARR) a acordat Primăriei Municipiului Marghita licența pentru activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogară începând cu data de 8 octombrie, pe o perioadă de 5 ani, până în 2026.

Autogara Marghita este o investiție a Consiliului Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor). Amplasamentul a fost predat în administrarea Primăriei Municipiului Marghita, care a realizat lucrările de peisagistică.

Orarul de circulație face parte din programul de transport public județean și poate fi consultat pe website-ul Consiliului Județean, la următorul link: http://bihortransport.ro/ro/.

Autogara este compusă din două corpuri. Primul, cu o suprafață de 105 mp, are o zonă de așteptare (20-30 de persoane), punct de vânzare bilete și informare (accesibil din două direcții – exterior și interior) și grupuri sanitare. Clădirea este prevăzută cu un chioșc, un vestiar pentru personal și o cameră tehnică/întreținere. În zona de așteptare este amplasat un afișaj electronic pentru sosiri/plecări și un sistem de sonorizare. Cea de-a doua construcție este reprezentată de peronul de așteptare, prevăzut cu o copertină acoperită. Acesta are o suprafață de 272 mp.

Firma responsabilă de lucrările de la Marghita a fost Flodor Transcom SRL, iar valoarea contractului a ajuns la 914.190,35 lei, fără TVA. Lucrările s-au încheiat cu aproximativ o lună înainte de termenul de 5 luni stabilit prin contract.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*