Autoritatea de Supraveghere Financiară atrage atenția la investițiile pe burse și pe Forex

Bani pentru investiții. FOTO Arhiva BizPLUS
Bani pentru investiții. FOTO Arhiva BizPLUS

Autoritatea de Supraveghere Financiară atrage atenția investitorilor care activează pe piețele financiare, inclusiv celor care activează pe Forex, să încheie tranzacții doar cu firme de intermediere autorizate și să fie extrem de atenți la riscurile aferente tranzacțiilor valutare.

În această perioadă extrem de volatilă, ASF nu recomandă investitorilor neavizați să efectueze tranzacții cu produse complexe, cu grad mare de sofisticare, întrucât riscă să piardă sumele de bani plasate.

„Investițiile pe piețele financiare, inclusiv cele de tip Forex prespun, de multe ori, fluctuații semnificative ale prețului acțiunilor, respectiv ale ratelor de schimb valutar, care pot fi influențate de contextul politic și social global sau regional, de politica monetară din diverse țări, dar și de rata inflației. De aceea, în situația de față, orice plasament trebuie foarte atent analizat, iar riscurile trebuie să fie bine gestionate”, subliniază Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*