Autoritățile caută soluții pentru reducerea deficitului de forță de muncă în industria turismului

Cameră de hotel. FOTO davidlee770924
Cameră de hotel. FOTO davidlee770924

Criza forței de muncă cu care se confruntă turismul românesc a fost tema întrunirii interministeriale desfășurată marți, 29 martie a.c., prezidată de ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu. În vederea identificării de soluții, au fost prezenți la discuții Aurelian Păduraru, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Valentin-Ciprian Muntean, director general al Departamentului Consular în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum și reprezentanți ai industriei de profil.

„Sectorul privat din industria turismului a semnalat în repetate rânduri existența unui deficit de forță de muncă în acest domeniu, problemă care s-a acutizat în perioada pandemiei, când, spre exemplu, numeroase structuri cu funcțiuni de primire turistică au fost nevoite să își restrângă activitatea, angajații fiind forțati să se îndrepte către alte domenii. Drept răspuns, în urma consultărilor avute și la nivel de premier, trebuie să unim eforturile astfel încât să venim cu un pachet de măsuri pe termen scurt, dar și în perspectivă, care să diminueze acest impact negativ”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

Deficitul de forță de muncă în industria turismului, din punct de vedere cantitativ, este de aproximativ 50.000 de lucrători. Cea mai acută problemă se întâlnește, în schimb, pe litoralul românesc, unde este necesară prezența a peste 20.000 de lucrători, preponderent sezonieri.

Soluțiile pe termen scurt, analizate în cadrul întâlnirii, se referă la importul de lucrători din țările Non-UE, contingentul stabilit pentru acest an fiind de 100.000, și la modalitățile prin care poate fi redus timpul necesar pentru acordarea vizelor, precum și la corelarea vizei de ședere cu viza de muncă/angajator.

În continuarea dialogului, ministrul Cadariu a propus organizarea unei noi întâlniri la Palatul Victoria în decursul săptămânii viitoare, cu implicarea tuturor factorilor decizionali, pentru realizarea unui plan de acțiuni.

Industria de profil a fost reprezentată în cadrul întrunirii de Daniel Mischie, președinte Alianța pentru Turism (APT), Dragoș Răducanu, prim-vicepreședinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Andreea Medvedovici, director executiv al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), precum și de alți membri ai acestor structuri asociative.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*