Aviației Tower II –30% dintre apartamente, vândute în doar trei luni de la lansarea vânzărilor

Aviației Tower. FOTO Total PR

Rădăcini Estate, divizia imobiliară a grupului Rădăcini, a înregistrat anul acesta vânzări record pentru cele două complexuri rezidențiale premium – Aviației Tower I și II. Astfel, în doar trei luni de la lansarea vânzărilor, peste 30% dintre apartamentele din Aviației Tower II au fost vândute, 90% dintre acestea fiind achiziționate în scop investițional. Totodată, prima fază a proiectului – Aviației Tower I, complex finalizat în 2020 – a ajuns la un grad de ocupare de 99%.

„Gradul de ocupare din Aviației Tower I și cifrele obținute pentru faza a doua a complexului, într-un timp atât de scurt de la lansare, ne reconfirmă faptul că am construit un proiect în linie cu așteptările tot mai ridicate ale clienților. Rezultatele vorbesc de la sine și asta ne validează ca un dezvoltator ce prioritizează satisfacția clientului până în cele mai mici detalii”, a declarat Filip Todosia, reprezentant Rădăcini Estate.

Penthouse-urile din Aviației Tower I, în topul apartamentelor exclusiviste din Capitală

Prima fază a proiectului Aviației Tower, finalizată în 2020, cuprinde 134 de apartamente, dintre care patru penthouse-uri, ce se numără printre cele mai exclusiviste locuințe din București. În prezent, doar două penthouse-uri mai sunt disponibile pentru vânzare, cu suprafețe cuprinse între 180 și 250 mp. Pentru a se adresa celor mai ridicate așteptări, acestea beneficiază de designul specialiștilor de la Phenomena Laboratory, iar în amenajarea lor s-au folosit finisaje speciale, începând de la pardoseală, la sistemele de ventilație și iluminat, până la componentele și accesoriile utilizate în băi.

Pe lângă cele 148 de apartamente premium, etapa a doua a proiectului Aviației Tower va cuprinde spații comerciale și birouri, la parterul și mezaninul complexului, precum și o zonă dedicată de wellness, cu saune, jacuzzi, piscină, zone de masaj și săli de fitness, oferind locatarilor o gamă variată de modalități de relaxare și divertisment. AT II se adresează, de asemenea, unui public select, care își dorește un stil de viață axat pe calitate, oferind cele mai înalte standarde de confort și eleganță, de la concept, până la design, finisaje și facilități. Potrivit estimărilor reprezentanților, proiectul va fi livrat până la finele lui 2023, fiind vândut în integralitate până la sfârșitul anului viitor. În prezent, acesta este vândut procent de 30% – peste 90% dintre apartamente fiind cumpărate în scop investițional.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*