Banca Națională a României a sărbătorit Săptămâna educației financiare

Sediul Băncii Naționale a României. FOTO Facebook
Sediul Băncii Naționale a României. FOTO Facebook

Banca Națională a României, în parteneriat cu Ministerul Educației și Inspectoratele Școlare Județene, a derulat în perioada 3-6 aprilie Săptămâna educației financiare cu scopul creșterii nivelului de conștientizare a importanței educației financiare în rândul elevilor și de a celebra Ziua educației financiare ce are loc în fiecare an în data de 11 aprilie.

Echipele de educație financiară din sediul central și din toate sucursalele și agențiile BNR din țară au interacționat cu elevi și cadre didactice din peste 200 de unități școlare și aproape 500 de clase de elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal.

Totodată, începând cu data de 6 aprilie BNR este prezentă în comunitatea de liceeni și profesori din cadrul unităților de învățământ preuniversitar prin înscrierea pe platforma Joblandia (www.joblandia.ro ). Această platformă este dezvoltată de Asociația profesională a specialiștilor în resurse umane HR Club Romania și își propune facilitarea realizării de vizite de informare sau documentare la sediile instituțiilor participante.

Implicarea băncii centrale presupune primirea de vizite ale liceenilor, însoțiți de cadre didactice și / sau părinți în orice altă perioadă a anului, fixată de către BNR pentru acest proiect, în vederea:

  • furnizării de informații și acces direct la mediul de muncă al unor direcții de specialitate din cadrul BNR, cu posibilitatea de a discuta cu angajații băncii într-un cadru organizat, de tipul unor acțiuni punctuale prestabilite cu scopul de a înțelege ce înseamnă a fi economist
  • prezentării unor noțiuni introductive despre piața financiară, dar și despre oportunități și riscuri financiare
  • conștientizării importanței responsabilității financiare și sociale atât individuală cât și colectivă, prin cooptare în proiecte și campanii de educație financiară
  • prezentarea istoriei și funcțiilor băncii centrale
  • furnizării de informații despre instituțiile monetare europene și internaționale

Acest demers este parte a preocupărilor constante ale băncii centrale de a promova importanța educației economice și financiare, susținute și prin programele și proiectele derulate la nivel național încă din 2009 și cuprinse în Strategia multianuală de acțiune în domeniul educației financiare a Băncii Naționale a României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*