Bani europeni pentru valorificarea nămolului rezultat din tratarea apei uzate menajere

Bani europeni pentru valorificarea nămolului rezultat din tratarea apei uzate menajere. FOTO CJ Cluj

Președintele Consiliului Județean, domnul Alin Tișe, a semnat autorizația de construire pentru edificarea a două noi instalații de deshidratare a nămolului rezultat din tratarea apei uzate menajere. Cele două noi investiții vor fi realizate în cadrul stațiilor de epurare a apelor uzate (S.E.A.U.) Cluj-Napoca și Gherla.

Valoarea totală cumulată a lucrărilor de construire este de 4.661.000 lei, finanțarea fiind asigurată prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 – „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Cluj și Sălaj”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „În procesul de epurare a apelor uzate rezultă, ca reziduuri, cantități însemnate de nămoluri. Prin intermediul acestei finanțări europene, în valoare de cca. un milion de euro, aceste nămoluri pot fi valorificate, atât energetic cât și economic, cu impact benefic direct asupra mediului înconjurător. Lucrările la cele două stații vor fi finalizate în cursul anului 2023”.

În ceea ce privește S.E.A.U. Cluj-Napoca, stația actuală destinată deshidratării nămolului va fi extinsă cu noi facilități destinate îmbunătățirii proceselor tehnologice de uscare și valorificare energetică a acestuia. Astfel, în viitoarea hală ce va fi construită va fi montată o instalație specială de recuperare a căldurii rezultate în urma tratării nămolului pe linia de uscare. În acest fel, biogazul captat va fi transformat în energie electrică, cantitatea estimată fiind de cca. 400kW/h, la o capacitate maximă de 100 tone nămol procesat zilnic. Această energie va fi folosită la funcționarea S.E.A.U. Cluj-Napoca, fapt care va duce la scăderea considerabilă a valorii cheltuielilor cu electricitatea.

La rândul ei, Stația de Epurare Gherla va beneficia de o investiție finanțată din bani europeni prin care va crește gradul de deshidratare a nămolului, prin extinderea actualei linii de tratare. Nămolul astfel deshidratat până la un procent de minim 25% va fi transportat la S.E.A.U. Cluj-Napoca în vederea uscării și valorificării energetice.

Nămolul rezultat în urma acestor intervenții tehnologice și a cărui compoziție chimică prezintă similarități cu gunoiul de grajd poate fi valorificat cu succes în agricultură, în locul îngrășămintelor chimice. Experții consideră că nămolul provenit din tratarea apei uzate are un conținut bogat de substanță organică, fapt ce contribuie la regenerarea solului și îmbunătățește calitățile terenurilor agricole degradate.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*