Beiersdorf se mută într-o nouă clădire de birouri dezvoltată de Primavera Development în centrul Bucureștiului, asistat de CBRE

Ionuț Vasiu. FOTO Confident PR

CBRE, lider global și național de servicii comerciale și investiții în real estate, a consiliat Beiersdorf România în procesul de selecție și închiriere a spațiului dedicat noului birou cât și a celei mai potrivite clădiri pentru o companie care se axează pe sustenabilitate. Compania de origine germană ce deține expertiză în îngrijirea pielii și este reprezentată de mărci emblematice precum NIVEA își mută biroul într-o clădire nouă de clasă A, D’OR, dezvoltată de Primavera Development.

Pentru Beiersdorf, această relocare va fi prima din 2001. Obiectivul principal al relocării a fost acela de a oferi angajaților un acces mai bun la o serie de facilități, la proximitatea unei stațiii de metrou dar și de a îmbunătăți în același timp experiența lor la locul de muncă prin crearea unui spațiu de birou cu zone mai colaborative și mai puțin formale.

„Suntem încântați să ne mutăm chiar în inima Bucureștiului. Fiind o companie orientată către consumatori este important pentru noi să luăm îndeaproape pulsul orașului și să oferim echipelor noastre un mediu de lucru modern și plin de inspirație. În plus, sustenabilitatea este o prioritate pentru Beiersdorf atât la nivel global, cât și aici în România, astfel că a fost esențial să selectăm o clădire precum D’OR Offices”, a declarat Dr. Martin Stoebe, Country Manager Beiersdorf România, Bulgaria și Moldova.

Clădirea de birouri D’OR, dezvoltată de Primavera Development, este situată pe strada Dorobanți nr.32 și oferă cel mai înalt standard pentru sediile companiilor din București. Aceasta integrează perfect estetica și funcționalitatea prin conservarea vilei istorice existente, oferind în același timp flexibilitate în spațiile sale de lucru și excelență în ceea ce privește sustenabilitatea. Clădirea cuprinde aproximativ 6,000 mp de birouri de clasa A pe opt nivele. Designul său permite luminii naturale să pătrundă în fiecare colț al spațiilor de birouri, fiind o clădire prietenoasă cu mediul.

„Cu fiecare clădire nouă pe care o dezvoltăm, ne creștem standardele și ne întărim angajamentele față de un mediu mai bun și mai sustenabil. Ne bucurăm să vedem că noii noștri chiriași împărtășesc aceleași valori ca și noi și că apreciază pe deplin toate facilitățile oferite de clădirile din portofoliul nostru. Construim comunități în interiorul și în jurul acestor locuri de muncă și de aceea luăm în considerare toate aspectele adiacente, astfel încât comunitatea noastră să beneficieze de cea mai bună experiență”, a adăugat Clara Belizarie, Business Development Manager la Primavera Development.

Primavera Development a fost fondată în 2007 în urma construcției proiectului de birouri S-Park, care a devenit cea mai mare tranzacție a dezvoltatorului imobiliar român.

„În ultimul timp, observăm o tendință ascendentă în rândul companiilor de a acorda prioritate îmbunătățirii experienței angajaților din momentul în care pleacă de acasă la birou și până la sfârșitul zilei de lucru. În timp ce locația și accesibilitatea continuă să fie cei mai importanți factori, companiile recunosc din ce în ce mai mult valoarea adăugată a furnizării de facilități și design modern, a locului de muncă inspirațional, dar sunt atente și la utilizarea eficientă a spațiului. Cu aceste repere strategice în minte, ne-am concentrat alături de Beiersdorf să găsim acel spațiu care să bifeze toate aspectele din noua politică de muncă în format hibrid a companiei, spațiu pe care l-am identificat în clădirea de birouri D’OR”, a declarat Vlad Damian, Head of A&T Services Office | Investor Leasing CBRE România.

Grupul Beiersdorf a ales, totodată, CBRE Global Workplace Solutions (GWS) drept contractor general pentru implementarea noului proiect de amenajare a biroului central. CBRE GWS oferă servicii diverse și complementare precum project management, cost management, due diligence tehnic, concept design, proiectare de detaliu, lucrări de construcții, mobilier, facility management.

Suntem onorați de faptul că Grupul Beiersdorf ne-a desemnat să asigurăm asistență și gestionare completă a procesului de Design & Build în urma relocării. Acesta cuprinde atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor de finisaje, instalații și echipare cu echipamentele specifice activității pe care o vor derula în noile spații, iar noi vom face tot ce ne stă în putință pentru a livra un proiect perfect, la cheie, care să răspundă tuturor nevoilor Grupului Beiersdorf”, a declarat Ionuț Vasiu, Head of Projects CBRE GWS Romania.

Un număr tot mai mare de companii au restructurat modul în care lucrează, pe măsură ce modelul de lucru hibrid a devenit popular în rândul angajaților. O tendință este, așadar, optimizarea spațiului de lucru și relocarea în clădiri mai bine situate, în centrul marilor orașe, precum Bucureștiul, pentru a profita de facilități cum ar fi accesul direct la rețeaua de metrou sau diversitatea serviciilor din zonă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*