BNR înființează Comitetul de Plăți

Sediul BNR. FOTO BNR

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a hotărât înființarea unui Comitet de Plăți. Structura are rol consultativ și sprijină CA al BNR în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin cu privire la  promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți și a instrumentelor de plată din România, precum și a celor legate de autorizarea și supravegherea serviciilor și a instrumentelor de plată.

Obiectivele Comitetului sunt următoarele:

1)            identificarea măsurilor necesare pentru consolidarea pieței plăților de retail și dezvoltarea unei piețe integrate a plăților;

2)            formularea de propuneri de măsuri în vederea sprijinirii dezvoltării pieței plăților, inclusiv pentru creșterea gradului de siguranță al plăților și menținerea încrederii utilizatorilor în instrumentele și serviciile de plată;

3)            monitorizarea progreselor tehnologice și a evoluției pieței în domeniul serviciilor de plată la nivel național;

4)            stabilirea de strategii în domeniul plăților cu luarea în considerare a impactului reglementărilor europene, internaționale și naționale în materie de plăți la nivelul pieței plăților din România;

5)            identificarea barierelor care limitează creșterea gradului de incluziune financiară, din perspectiva serviciilor de plată, a instrumentelor utilizate și a costurilor aferente acestora;

6)            facilitarea unei strânse cooperări între părțile implicate în furnizarea de servicii și instrumente de plată.

În funcție de subiectele dezbătute, la ședințele Comitetului pot fi invitați reprezentanți ai prestatorilor de servicii de plată din România, inclusiv ai companiilor de tip FinTech și ai mediului de afaceri, autorități ale administrației publice centrale, precum și alte entități cu atribuții relevante în domeniul plăților.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*