București Mall – Vitan lansează campania “Shopping Mood On”. 4000 vouchere și premii lunare, pregătite pentru clienți

București Mall Vitan. FOTO BMV
București Mall Vitan. FOTO BMV

București Mall – Vitan a lansat campania Shopping Mood On, prin care iubitorii de shopping pot câștiga, până pe 26 septembrie, 4.000 de vouchere în valoare de 50 lei, valabile în magazinele partenere și premii atractive lunare.
În perioada urmatoare, vizitatorii București Mall – Vitan care fac cumpărături de minimum 200 de lei pe un singur bon fiscal de la magazinele partenere, sau de minimum 500 lei de la Media Galaxy și Mega Image, vor primi un voucher în valoare de 50 lei, în limita stocului disponibil* la Infodesk.

Totodată, clienții vor fi automat înscriși în tragerea la sorți pentru premiile lunare. Iubitorii de tehnologie pot câștiga un iPhone 12 Max Pro, cuplurile pot câștiga seturi de ochelari pentru Ea și El, pasionații de beauty pot primi vouchere Douglas în valoare de 1.500 lei, iar cei interesați să dea un aer nou casei, vor putea fi norocoșii câștigători ai voucher-ului în valoare de 15.000 lei de la Mobilă Dalin.

De asemenea, până la data de 15 iunie, București Mall – Vitan, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) și cu Centrul de Tineret al Municipiului București îi întâmpină pe vizitatori cu expoziția tematică a lunii: Călătorie în timp. Imagini din copilăria scriitorilor români. Muzeografii MNLR au pregătit pentru vizitatorii centrului comercial fotografii și instantanee din arhiva muzeului, însoțite de scurte fragmente de prezentare, mărturii și descrieri ale caselor, străzilor și ale atmosferei din copilăria scriitorilor români.

Principalul punct de atracție al expoziției sunt fotografiile care înfățișează scriitori români celebri la vârste fragede. Fotografiile sunt însoțite de scurte povești, astfel încât expoziția să fie cât mai interesantă pentru audiență.

Vizitatorii vor putea descoperi detalii mai puțin cunoscute și pline de farmecul unor vremuri îndepărtate: cum arăta casa natală a lui Alexandru Vlahuță; care au fost scriitorii născuți în ținuturile împădurite ale Albaniei; care dintre scriitorii români cunoscuți au copilărit într-o casă de lemn specific românească ori într-un conac boieresc sau într-o casă din Chapelle-Anthenaise (Franța); care dintre aceștia sunt descendenți din voievozi ai țării sau din luptători în Războiul de Independență; care au crescut cu guvernante britanice sau cu poveștile despre călătorii peste mări și țări, până la Atena, Alexandria și Istanbul, relatate de bunicii lor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*