Caravana filmului românesc – Cartea și filmul se va afla la Pâncota, în perioada 15 – 17 aprilie

Caravana filmului românesc. FOTO Pixabay.com

„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” pornește din nou la drum, iar prima localitate  programată în traseul de anul acesta este orașul Pâncota, județul Arad. Aici, copii, părinții și bunicii sunt invitați la Așezământul Cultural, în perioada 15 – 17 aprilie, de la orele 17.00 și 19.00, să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme românești.

Intenția „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul” este aceea de a contribui, prin acţiunile sale, la apropierea tuturor de arta atât de frumoasă a filmului şi, în mod special, de cea a filmului românesc. Căci, aşa cum spunea Jean Cocteau un film, nu este altceva decât „o scriere în Imagini”.

Astfel, vor fi prezentate producţii cinematografice clasice, ale căror scenarii au ca sursă de inspiraţie romane celebre româneşti, nuvele şi povestiri din programa şcolară precum „Baltagul” și ”Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu sau „Liceenii” de Gorge Șovu.

Nici copii, micuții spectatori de azi, poate marii creatori de mâine, nu au fost uitaţi, aceștia fiind invitați la întâlnirea cu Lizuca și nazdravanul cățeluș Patrocle din „Dumbrava minunată”, dar și cu Veronica și prietenii săi fantastici din filmul cu același nume.

Publicul cinefil din Pâncota se va bucura, cu siguranță, să revadă rolurile memorabile realizate de mari actori ai teatrului și filmului românesc: Dorel Vișan și Adrian Pintea (care recreează prietenia emblematică dintre Ion Creangă și Mihai Eminescu, în filmul „Un bulgăre de humă”) sau Gheorghe Cozorici, George Calboreanu sau Florin Piersic în „Frații Jderi”.

La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber,  în limita locurilor disponibile!

Programul Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul  la Așezământul Cultural al Orașului Pâncota este următorul:

Vineri, 15 aprilie, ora 17.00: BALTAGUL

Scenariul şi regia: Mircea Mureşan;

Cu: Ilarion Ciobanu, Margarita Lozano, Sandu Sticlaru, Ioana Pacula, Ernest Maftei

Vineri, 15 aprilie, ora 19.00: LICEENII

Regia: Nicolae Corjos; Scenariul: George Şovu

Cu: Ştefan Bănică jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Caramitru

Sâmbătă, 16 aprilie, ora 17.00: DUMBRAVA MINUNATĂ

Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei;

Cu: Diana Muscă, Ernest Maftei, Florina Cercel, Elena Drăgoi, Draga Olteanu Matei

Sâmbătă, 16 aprilie, ora 19.00: FRAȚII JDERI

Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Profira Sadoveanu, Constantin Mitru, Mircea Drăgan;

Cu: Gheorghe Cozorici, Ştefan Velniciuc, George Calboreanu, Geo Barton, Emanoil Petruţ

Duminică, 17 sprilie, ora 17.00:VERONICA

Regia: Elisabeta Bostan;

Scenariul: Vasilica Istrate, Elisabeta Bostan;

Cu: Dem Rădulescu, Margareta Pâslaru, Lulu Mihăescu, Vasilica Tastaman

Duminică, 17 sprilie, ora 19.00: UN BULGĂRE DE HUMĂ

Regia: Nicolae Mărgineanu; Scenariul: Mircea Radu Iacoban;

Cu: Dorel Vișan, Adrian Pintea,  Marcel Iureș, Carmen Tănase, Maria Ploae

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a X-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei nouă ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 45 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*