Cargus a înregistrat creșteri de 32% în noiembrie, cu perspective de depășire a unor noi praguri în perioada care precede sărbătorile de iarnă

Cargus a înregistrat creșteri de 32% în noiembrie. FOTO Creative City

Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România și din regiune, a înregistrat creșteri semnificative ale volumelor săptămânale livrate în luna noiembrie, cu circa 32% mai mari față de media săptămânală din luna octombrie. Evoluția a fost determinată, în principal, de campaniile de Black Friday derulate în segmentul de e-commerce. O tendință importantă este că perioada de reduceri nu se mai concentrează pe o anumită zi sau un weekend, ci se întinde pe o perioadă de câteva săptămâni, începând chiar de la începutul lunii.

Creșteri semnificative sunt așteptate și pentru luna decembrie, caracterizată prin apetența consumatorilor pentru cumpărături în așteptarea perioadei sărbătorilor.

„Ca în fiecare an, Cargus a reușit să facă față volumului mare de livrări, datorită organizării din hub-urile logistice, pregătirii angajaților și rezilienței curierilor, cei care au depus eforturi suplimentare pentru ca toate comenzile să ajungă la oameni, în intervalele estimate. Acum, facem o punte către sărbătorile de iarnă, care, de asemenea, vor aduce un grad mare de solicitări. Anticipăm o creștere continuă, determinată de cererea ridicată și campanii promoționale, pentru care ne pregătim și ne concentrăm, cu obiectivul să oferim servicii de calitate și livrări în intervalele estimate și asumate”, a declarat Șerban Stoica, Chief Sales Officer la Cargus.

Perioada de vârf din noiembrie a fost înregistrată în săptămâna care a urmat principalelor campanii de Black Friday. Media săptămânală a fost cu 50% mai mare comparativ cu media lunii octombrie, iar ziua de vârf a adus volume duble, față de o zi obișnuită.

Pentru ce tip de produse au optat clienții din România?

Preferințele consumatorilor, în acest sezon de Black Friday, s-au orientat masiv către electrocasnice, în special spre cele care susțin gătitul, cum ar fi cuptoarele cu microunde și air fryer-ele. Aceste tendințe subliniază o preocupare în creștere a consumatorilor pentru un stil de viață mai sănătos. De asemenea, aparatele de cafea și televizoarele s-au clasat printre cele mai vândute produse.

Ca o noutate, spre deosebire de anii trecuți, în care predominau pachetele sub 2 kilograme, Black Friday 2024 a adus un număr tot mai mare de pachete medii și mari ca dimensiune și greutate. Acest aspect a pus o presiune în plus pe procesele de sortare și livrare, dar care a fost depășită cu succes de echipa Cargus.

Resurse importante alocate de Cargus

În noiembrie, numărul de curieri Cargus a crescut cu 20%, ceea ce a facilitat parcurgerea a peste 4 milioane de kilometri, pe cele aproximativ 50.000 de rute. Reamintim că, în așteptarea volumelor crescute de Black Friday, compania a suplimentat cu 40% numărul rutelor de transport. Clienții care au primit coletele livrate de curierii Cargus sunt preponderent din București, Cluj, Timișoara, Constanța și Brașov. Cargus va menține numărul suplimentar de curieri pe toată perioada sezonului de vârf, inclusiv pe parcursul sărbătorilor.

Un factor important în rezultatele obținute de Cargus în această perioadă l-a reprezentat posibilitatea plății în avans a coletelor sau direct cu cardul la curieri, un element care denotă o popularitate și un grad de încredere crescut pentru platformele de e-commerce prezente pe piața din România.

În acest an, pentru a facilita procesul de plată al coletelor, Cargus a adăugat posibilitatea de plăți prin Google Pay și Apple Pay, direct în aplicația mobilă a companiei, serviciu adaptat inclusiv pentru plata coletelor ramburs.

De asemenea, Cargus pune la dispoziție și opțiunea de livrare SHIP&GO, prin care clienții pot direcționa coletele într-unul dintre cele peste 2.000 de puncte de colectare și lockere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*