Cargus accelerează livrările în 2025: Creștere de 30% a expedierilor pentru clienții care comercializează articole din segmentul cadourilor de Valentine’s Day și Dragobete

Șerban Stoica. FOTO Goya PR

Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România, a înregistrat o creștere semnificativă a volumului de livrări în primele luni din 2025, pe fondul unei cereri puternice generate atat de sezonul de reduceri, cât și de evenimente precum Valentine’s Day și Dragobete. Livrările din categoriile fashion, produse de înfrumusețare, accesorii IT, ciocolată și articole handmade au crescut cu 30% față de o perioadă obișnuită, potrivit datelor companiei. În această perioadă aglomerată, peste 2.200 de curieri Cargus au parcurs aproximativ 7 milioane de kilometri, menținând un timp mediu de livrare de maximum 24 de ore pentru peste 90% dintre coletele livrate. În paralel, livrările în rețeaua Cargus SHIP & GO, care oferă opțiuni flexibile de ridicare a coletelor în peste 2.000 de locații, au înregistrat o creștere de 25% față de aceeași perioadă a anului trecut, consolidând poziția Cargus ca partener de încredere în e-commerce.

Începutul anului este una dintre cele mai intense perioade pentru cumpărăturile online. De la sezonul reducerilor de toamnă-iarnă, la Valentine’s Day și Dragobete în februarie, urmate de 1 și 8 martie, românii sunt în continuă căutare a cadourilor perfecte.

„Primele trei luni ale anului sunt printre cele mai aglomerate pentru livrări, atât pe segmentul door-to-door (livrare la ușă), cât și prin rețeaua Cargus Ship & GO, cu vârfuri generate de evenimentele-cheie ale sezonului. Deoarece se pune un accent tot mai mare pe livrările rapide și eficiente, optimizarea fluxurilor operaționale și a proceselor logistice este o prioritate continuă pentru noi. Doar astfel putem menține un nivel de încredere ridicat pentru partenerii noștri, precum și să susținem ritmul accelerat al cererii, asigurând o experiență de livrare optimă”, spune Șerban Stoica, Chief Sales Officer la Cargus.

De la începutul anului, peste 90% dintre pachetele livrate prin Cargus au ajuns la destinație în maximum 24 de ore, menținând un timp mediu de livrare rapid și eficient. Totodată, livrările în rețeaua Cargus  SHIP & GO, care oferă clienților opțiuni flexibile și accesibile de ridicare din peste 2.000 de locații din întreaga țară, au înregistrat o creștere de 25% față de aceeași perioadă a anului trecut, confirmând preferința tot mai mare pentru soluții de livrare eficiente.

Printre categoriile de produse cu cea mai mare cerere de livrare se numără fashion și accesorii, cu o creștere semnificativă în vânzările de îmbrăcăminte, bijuterii și genți, urmate de produse de înfrumusețare, precum parfumuri, cosmetice și articole pentru îngrijirea pielii. Tehnologia și gadgeturile rămân printre cele mai populare alegeri, cu o cerere ridicată pentru smartwatch-uri, căști și accesorii pentru telefoane, în timp ce ciocolata și cadourile gourmet completează lista preferințelor consumatorilor. Totodată, articolele handmade și personalizate, precum tricouri, bijuterii sau decorațiuni pentru casă, au atras un interes tot mai mare, evidențiind preferința pentru cadouri cu o notă personală.

În ceea ce privește orașele în care s-au înregistrat cele mai multe livrări de cadouri la începutul acestui an, topul este condus de București, cu 20% din totalul livrărilor, urmat de Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brașov, Iași, Pitești și Craiova, arată datele Cargus.

Aplicația mobilă și web Cargus a depășit 1,6 milioane de utilizatori la începutul acestui an, marcând o creștere de peste 30% față de aceeași perioadă din 2024.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*