Cargus: Pregătiri pentru cel mai plin Black Friday de până acum, cu o creștere anticipată de 60% a volumului de livrări

Mașină Cargus. FOTO Mihnea Ratte

Cargus, una dintre cele mai importante companii de curierat din România, se pregătește pentru cel mai plin Black Friday de până acum, anticipând o creștere de 60% a livrărilor în ziua de vârf, față de o zi obișnuită de livrare.

Pentru a răspunde eficient cererii crescute de livrări din cea mai aglomerată perioadă a anului, Cargus a făcut, în 2024, investiții strategice în extinderea infrastructurii operaționale. Compania și-a relocat depozite-cheie în Târgu Mureș, Craiova, Sibiu și Râmnicu Vâlcea, crescând capacitatea zilnică totală de procesare, în aceste centre, la peste 66.000 de colete. În plus, o nouă platformă omnichannel, concepută pentru a oferi clienților o experiență intuitivă, simplificată și integrată, pe toate canalele de servicii clienți, a fost implementată în al treilea trimestru al acestui an.

„Black Friday marchează începutul unui sezon de vârf pentru care suntem pregătiți să sprijinim volumele în creștere ale partenerilor noștri, menținând, în același timp, un nivel al serviciilor de înaltă calitate, în această perioadă plină. Accentul pe care îl punem pe modernizarea centrelor de sortare și implementarea de soluții digitale precum automatizarea și integrarea omnichannel, ne permite să gestionăm eficient fluxul crescut și, în același timp, să menținem un grad ridicat de satisfacție în rândul clienților”, a declarat Șerban Stoica, Chief Sales Officer la Cargus.

De asemenea, pentru a facilita procesul de plată al coletelor, Cargus a adăugat posibilitatea de plăți prin Google Pay și Apple Pay, direct în aplicația mobilă a companiei, serviciu adaptat inclusiv pentru plata coletelor ramburs.

În așteptarea celor mai aglomerate două luni ale anului, Cargus și-a consolidat și capacitățile operaționale, prin extinderea forței de muncă cu 20%. Astfel, compania va putea menține calitatea serviciului de livrare, pe toată perioada Black Friday. Totodată, Cargus va asigura un efectiv suplimentar de curieri, disponibil în zilele de sâmbătă, în locații cu volume mai mari.

Compania mai estimează o creștere cu circa 40% a numărului de rute de transport, ca măsură de acoperire eficientă a cererii mari venite de la retailerii care colaborează cu Cargus.

Pe lângă volumele interne procesate, Cargus se așteaptă la o creștere semnificativă a livrărilor sale internaționale, în timpul sezonului de vârf, reflectând importanța României ca țară de destinație pentru piața europeană de e-commerce. Expedierile internaționale au înregistrat deja o creștere semnificativă, de aproape 50% în prima jumătate a anului 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023.

În ceea ce privește categoriile de produse livrate în următoarele două luni, Cargus anticipează că Black Friday și tendințele de sărbători le vor reflecta pe cele din anii precedenți, articolele vestimentare, electronicele, electrocasnicele și produsele cosmetice fiind cele mai populare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*