Cel mai bun Crăciun la City Park Mall: mii de premii pentru utilizatorii SPOT, aplicația de recompensare a clienților loiali

City Park Mall Constanța

Anul acesta, City Park Mall aduce la un nou nivel experiența pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă. Sub conceptul Cel mai bun Crăciun, centrul comercial își invită clienții să se bucure mai mult de timpul liber alături de cei dragi și să transforme sesiunile de shopping într-o experiență distractivă și lipsită de griji. Așadar, până pe 24 decembrie, clienții sunt răsfățați cu premii exclusive la fiecare pas, prin intermediul aplicației mobile de loialitate SPOT, și se pot bucura de serviciul gratuit de împachetare și livrare a cadourilor oriunde în țară, direct din magazin. În plus, atracția principală a sezonului, patinoarul City Park Mall, își așteaptă iubitorii de sporturi de iarnă zilnic, iar copiii îi pot întâlni pe Moș Crăciun și ajutoarele sale într-o serie de ateliere speciale de meșteșugărit în decor de poveste.

Mai multe branduri exclusive, mai multe opțiuni de shopping la City Park Mall

Din 10 decembrie, vizitatorii City Park Mall pot alege cadouri din mai multe magazine premium exclusive, odată cu deschiderea primului showroom JD Sports din România, la Constanța. Cele mai noi colecții ale unor branduri consacrate precum Adidas, Nike, EA7, Pink Soda Sport, McKenzie, The North Face, Under Armour și multe altele sunt disponibile în noul magazin JD Sports din City Park Mall.

Mii de premii la cumpărături pentru utilizatorii aplicației SPOT

Odată cu startul pregătirilor pentru sărbători, City Park Mall vine în ajutorul clienților fideli cu SPOT, aplicația mobilă a centrului comercial care îi însoțește în Marea Căutare a darurilor pentru cei dragi și îi recompensează cu mii de premii la cumpărături. Cadouri de la magazine de renume, precum parfumuri de nișă, articole de make-up și înfrumusețare, vouchere de cumpărături, bilete de acces la patinoar și multe altele așteaptă să fie revendicate de către cei care descarcă gratuit aplicația SPOT, scanează bonurile și acumulează puncte de loialitate la shopping, până pe 24 decembrie. Aplicația oferă acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program.

Serviciu gratuit de împachetare și livrare a cadourilor oriunde în țară

Și anul acesta, City Park Mall vine în ajutorul clienților punând la dispoziție un serviciu gratuit de împachetare și livrare a cadourilor, ce poate fi accesat zilnic, între orele 13:00 și 20:00, la standul special amenajat la nivelul zero, în proximitatea Biroului de Informații al centrului comercial. Astfel, cadourile ajung frumos împachetate direct la destinatari, imediat ce au fost cumpărate.

Distracție de Crăciun, de la mic la mare

În perioada 15 – 22 decembrie, copiii sunt așteptați să participe la numeroase activități și ateliere alături de Moș Crăciun, ajutoarele sale și Arky, pinguinul drăgălaș responsabil cu joaca și cu distracția, mascota centrului comercial.

În weekend-ul 18 – 19 decembrie, City Park Mall îi invită pe cei mici să descopere magazinul cu jucării, parte din decorul special în care își vor crea propriile decorațiuni și vor alege jucării dintre: puzzle din lemn, trenulețe, mașinuțe, păpușele, decorațiuni și multe altele, sub îndrumarea prietenilor Moșului: Spiridușul Verdeață, Dilu și Dila, Crăiasa Zăpezii și spiridușii Moșului.

Cei dornici să participe se pot înscrie la numărul de telefon 0 743 139 873  sau la Info Desk City Park Mall.

Cei care iubesc sporturile de iarnă vor avea un motiv suplimentar de bucurie și distractie pe patinoarul Iceland din City Park Mall. Acesta este disponibil zilnic, de luni până duminică, între orele 10.00 – 21.00 (cu pauze între 13.00 – 14.00 și 17.00 -18.00).

Pentru a se bucura din plin de perioada sărbătorilor, City Park Mall a pregătit un program de concerte de colinde, special desfășurat de cvartet-ul Pontica, în perioada 22 – 24 decembrie, în intervalul orar 13:30 -15:30.

Măsuri sporite de protecție în mall pentru #shoppingînsiguranță

City Park Mall controlează traficul respectând recomandările autorităților și asigură distanțarea socială de minimum 2 metri, pentru un shopping responsabil și în siguranță. Aerul din centrul comercial este filtrat și schimbat o dată la trei ore, asigurând astfel o purificare intensivă a spațiilor. Conform măsurilor anunțate de autorități, accesul în centrul comercial (galerie comercială, magazine, food-court, cinematograf, săli de jocuri, terasă, hipermarket) se face exclusiv pe baza certificatului verde.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*