Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea BAICONS IMPEX S.R.L. – I.S.P.C.F. S.A, câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar electrificării și modernizării liniei de cale ferată CONSTANȚA – MANGALIA (43 km), pentru circulația trenurilor de călători cu viteza maximă de circulație de 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă.
Comunicările oficiale au fost transmise tuturor firmelor participante la licitaţia deschisă, contractul de achiziţie publică urmând a fi semnat de ambele părţi (CNCF CFR SA şi ofertantul câştigător), după finalizarea perioadei legale de contestaţii.
Oferta financiară a Asociereii BAICONS IMPEX S.R.L. – I.S.P.C.F. S.A a fost de 7.770.000 lei fără TVA (criteriul aplicat fiind Cel mai bun raport calitate-preț).
Obiectivele specifice ale programului sunt următoarele:
creșterea vitezei de circulație a trenurilor la 160 km/h, respectiv 120 km/h;
creșterea numărului de trenuri de călători, prin îmbunătățirea capacității de circulație;
modernizarea/consolidarea/repararea clădirilor, spațiilor destinate serviciilor pentru călători, a zonei comerciale și asigurarea facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv;
sistematizarea stațiilor CF și lucrări pregătitoare pentru dublarea de viitor;
dublarea tronsoanelor de cale ferată simplă, acolo unde necesitatea satisfacerii traficului prezent și de viitor o impune;
modernizarea echipamentului de telecomunicații, inclusiv sistemul de informare a publicului călător;
montarea elementelor de siguranță, rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, garduri de protecție între linii etc;
îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene.
Valoarea totală estimată a contractului este de 12.023.503,80 RON fără TVA, iar sursa de finantare va fi asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), capitolul Proiecte electrificare și reabilitare cale ferată, cu perioada de elaborare 2021 – 2030. Durata contractului este de 9 de luni.
Be the first to comment