Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că a fost desemnată oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de electrificare și modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare pe secțiunea AGHIREȘ – POIENI (LOTUL 2), aferentă obiectivului de investiții “Electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (166,2 km)ˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.
Oferta financiară depusă de Asocierea RAILWORKS, în valoare de 1.535.202.975,30 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Durata de implementare a contractului este de 42 de luni pentru proiectare și execuția lucrărilor.
Sursa de finanţare va fi asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta 4 – Transport sustenabil – Reforma 1.5 – Dezvoltarea infrastructurii feroviare și managementul traficului feroviar.
Obiectivul general al obiectivului de investiții este electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră (166,2 km) pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea următoarelor obiectivelor specifice:
►creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 km/h și 160 km/h pe întregul tronson;
►modernizarea stațiilor (inclusiv haltele de mișcare)
►modernizarea clădirilor stațiilor de călători, inclusiv construirea de pasarele şi/sau tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
►modernizare poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor;
►facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;
►montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;
►construcția drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);
►modernizarea instalațiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului;
►maximizarea capacității de tranzit;
►asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare
►instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
►modernizarea echipamentului de telecomunicații.
Pe 20 octombrie a.c., au fost desemnate și anunțate ofertele câștigătoare pentru loturile 1,3 și 4, astfel:
► CLUJ NAPOCA – AGHIREȘ (LOTUL 1) – Asocierea RAILWORKS, ofertă în valoare de 1.611.475.802,43 lei, fără TVA
► POIENI – ALEȘD (LOTUL 3) – Asocierea FCC CONSTRUCCION – GULERMAK – CCN lot 3 Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor, ofertă în valoare de 2.117.167.899,08 lei, fără TVA,
► ALEȘD – FRONTIERĂ Ungaria (LOTUL 4) – Asocierea WEBUILD SPA – IMPRESA PIZZAROTTI& C SPA – SALCEF SPA, cu valoarea de 2.416.850.365,99 lei, fără TVA,
Prin electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră (166,2 km), lucrări structurate pe 4 loturi, se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.
Be the first to comment