CFR suplimentează cu vagoane Trenurile Soarelui

Cale ferată. FOTO Pixabay.com

Numărul turiștilor care profită de vacanță și care aleg să călătorească cu trenul este în continuă creștere. În aceste condiții, conducerea CFR Călători a decis ca începând de astăzi, 5 iulie 2024, să suplimenteze capacitatea de transport cu încă 3000 locuri pe zi,  astfel că vor fi puse la dispoziția pasagerilor aproximativ 21.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile țării către litoralul Mării Negre.

„Dacă la începutul sezonului estival – 14/15 iunie 2024, la trenurile cu regim de rezervare ce asigură legătura dinspre principalele orașe cu litoralul românesc, erau puse la vânzare aproximativ 14.000 locuri zilnic, ulterior acestei date, capacitatea de transport a crescut la peste 18.000 de locuri zilnic.

De asemenea, pentru a răspunde cerințelor de transport ale publicului călător, pe ruta Constanța – Mangalia și retur,  în perioada 10 – 16 iulie a.c. va circula suplimentar o pereche de trenuri Regio, astfel:

R 13881 cu plecare din Constanța la ora 21.58 și sosire în Mangalia la ora 23.28, cu opriri în toate stațiile de pe această rută.

R 13882 cu plecare din Mangalia la ora 03.20 și sosire în Constanța la ora 04.41, cu opriri în toate stațiile de pe această rută” – CFR Călători.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*