Christian Tour a înregistrat o creștere de peste 60% a veniturilor din vânzări în 2023

Cristian Pandel, CEO & Președinte Christian Tour

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, a încheiat anul 2023 cu venituri din vânzări de peste 683 de milioane de lei, cu aproximativ 62,08% peste veniturile obținute în 2022 (aprox. 425 milioane lei). Profitul brut estimat al companiei pentru anul 2023 s-a ridicat la aproximativ 20 mil lei.

Anul trecut, compania a făcut o serie de investiții în agenții și platforme de rezervări, valoarea acestora ridicându-se la 2.035.740 lei. De asemenea, a deschis 13 noi agenții în București și în țară, ajungând la un total de 43 de sedii proprii Christian Tour și 10 francize.

”După pandemie, românii călătoresc tot mai mult și își alocă bugete tot mai mari pentru vacanțe și relaxare, fapt care s-a reflectat într-o creștere semnificativă a veniturilor noastre din vânzări în 2023”, spune Cristian Pandel, CEO & Președinte Christian Tour.

”Valorificând o experiență de 27 de ani pe piață, creștem în continuare, ne extindem în țară și peste granițe, prin numeroase parteneriate, ne dezvoltăm platformele de rezervări, facem numeroase investiții la nivel de grup pentru a oferi cele mai bune servicii și cele mai plăcute experiențe clienților noștri. Aceste eforturi se văd, pentru că turiștii ne aleg în număr tot mai mare, indiferent de tipul de vacanță pe care și-l doresc. Anul trecut, peste 360.000 de turiști au călătorit cu noi, o creștere de peste 33%, comparativ cu 2022.”

Ca procent din vânzările tour operatorului în anul 2023, sejururile în afara țării au reprezentat 49 %, circuitele culturale peste 9 %, vacanțele exotice aproximativ 17 %, călătoriile individuale peste 9 %, călătoriile interne peste 10 %, iar serviciile turistice pe zona corporate și bilete de avion, în jur de 6%.

”Pachetele turistice cu zbor tip charter rămân prima opțiune a clienților noștri, dar vedem creșteri și pe alte segmente, cum ar fi vacanțele în destinatii exotice și călătoriile cu destinații interne. Căutăm să acoperim toate nevoile de călătorie ale clienților noștri, atât sejururi, cât și circuite, vacanțe în cele mai frumoase zone ale României, dar și în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.”

Cele mai populare destinații în rândul clienților Christian Tour sunt Antalya, Creta, Rodos și Mallorca, preferate fiind pachetele turistice cu avion charter. Prețurile pentru sejururile cu avion charter variază în jurul mediei de 700 euro pe persoana.

În 2024, Christian Tour a introdus în oferta sa pentru asemenea pachete turistice mai multe destinații noi, unele dintre ele având, în premieră, zbor direct tip charter. Printre acestea se numără Gran Canaria, Tenerife, Costa de la Luz în Spania, Albufeira cu zbor la Faro, în sudul Portugaliei, sau Kefalonia, Grecia.

În același timp, compania oferă și servicii de Corporate Business Travel, prin care creează pachete personalizate de călătorie pentru clienții corporate de orice dimensiuni, sau asigură logistica pentru evenimente, de la cele restrânse, de câteva persoane, până la conferințe, congrese și alte evenimente de anvergură, de până la 2000 de persoane. Se preconizează o creștere a ponderii acestor servicii în cifra de vânzari de peste 200%.

O altă divizie nouă pe care tour operatorul mizează pentru 2024 este divizia de lux, care va activa sub brandul “Travel Like a Star” și care va avea deschise două puncte de lucru (unul în nordul capitalei – în Piata Charles de Gaulle – și unul la sediul central, din Piața Alba Iulia) pentru clienții exigenți, cu bugete mari de călătorii.

În prezent, Christian Tour poate accesa, prin intermediul platformelor sale de rezervări, peste 500.000 unități de cazare din toată lumea, numărul de parteneri hotelieri ai companiei în țară ridicându-se la 5391. Majoritatea hotelurilor de pe sejururi, peste 80% sunt testate și verificate de agenții Christian Tour, acest lucru oferind o garanție în plus clienților.

”Din informațiile și din vânzările noastre, vedem că turismul urmează acum un trend ascendent. Oamenii își doresc din nou să călătorească și cumpără una, două sau trei vacanțe anual. Destinațiile vedetă rămân cele obișnuite, cum ar fi Turcia, Grecia, Spania, Egipt sau Bulgaria, dar avem tot mai multe cereri și pentru destinații exotice, cum ar fi Vietnam, Thailanda, Japonia, Argentina sau Costa Rica. Călătorii noștri caută experiențe autentice, excursii de grup, activități care aduc bucurie și creează amintiri, cu obiective culturale și gastronomice, interacțiuni cu oamenii locului, descoperirea specificului acestuia”, adaugă oficialul Christian Tour.

Pentru anul în curs, compania estimează o creștere de 20% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul trecut.

Christian Tour avea, la 31 decembrie 2023, un număr de 237 salariați activi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*