Cinci oferte au fost depuse la contractul pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani – Brăila

Drumul Expres Focșani - Brăila. FOTO CNIR

Compania Națională de Investiții Rutiere a primit, astăzi, 8 ianuarie 2025, cinci oferte de la asocieri și constructori din România, Bulgaria și Italia la contractul pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani-Brăila.

𝐎𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐬𝐞 :

  1. Ofertant unic WEBUILD SPA-MILANO (Italia)
  2. Asocierea TRACE Group Hold (Lider, Bulgaria)-Tancrad-Citadina 98, Add Global Design, Creative Road Design-Primacons Group SRL-Drum Asfalt-Olroad Construct
  3. Asocierea SA&PE Construct (Lider, România)- Spedition UMB-Tehnostrade SRL-Arcada Company
  4. Asocierea CONI (Lider, România) -Pimk-TQM Management
  5. Asocierea DANLIN XXL (Lider, România) -Intertranscom Impex SRL-Groma Hold LTD.

Contractul pentru această investiție finanțată din fonduri europene are o valoare de 5,3 miliarde lei, iar durata de realizare este de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 36 luni pentru etapa de execuție.

Drumul Expres Focșani-Brăila, cu lungime de 73 kilometri, va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești-Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța. Contractul a fost licitat într-un singur lot, devenind, astfel, cel mai lung tronson de drum de mare viteză care va fi construit în cadrul unui singur contract.

„Am inclus criterii de evaluare noi în documentația proiectului, respectând angajamentele naționale față de obiectivele de dezvoltare socială, politicile de mediu privind schimbările climatice și inovare. Astfel, oferta financiară are o pondere de 40%, iar în oferta tehnică (60%) am inclus următorii factori de evaluare cu procentele aferente:

6% pentru creșterea incluziunii sociale (angajarea forței de muncă de pe plan local/șomeri/persoane cu dizabilități)

5% Emisii CO 2/Schimbări climatice : materiale sustenabile pentru construcții

5% Emisii CO 2/Schimbări climatice : pentru utilaje sustenabile (hibrid/electrice)

6 % pentru utilizarea Building Information Modelling (BIM).

Chiar dacă am decis licitarea într-un singur lot, viitorul antreprenor va putea deschide circulația pe segmente de drum funcționale independent”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

𝐂𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐓𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜𝐞 :

Drumul Expres Focșani-Brăila va avea două benzi pe sens (4 X 3,50 metri), bandă mediană (lățime 3 metri), acostament consolidat (2 X 2,25 m) și parapete de beton tip New Jersey pentru zona mediană.

Pe traseul din județele Vrancea și Brăila sunt prevăzute 57 de structuri (poduri și pasaje) și șase noduri rutiere :

  • Nodul Focșani (intersecție A 7)
  • Milcovul (DN 23 A),
  • Măicănești (DN 23),
  • Corbu (DN 23),
  • Siliștea (DJ 221 C)
  • Nodul rutier Brăila (intersecție Drum Expres Buzău-Brăila)

Garanția lucrărilor este de 5 ani.

𝐃𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 :

  • 2 Parcări de Scurtă Durată (stânga + dreapta) cu 120 de locuri și platformă de cântărire inclusă respectiv Spații de servicii tip S 1 (stânga + dreapta) cu 150 locuri parcare, prevăzute cu spațiu rezervat pentru benzinărie și spațiu pentru comerț/alimentație publică.
  • Centru de Întreținere și Coordonare (CIC) și Centru de Monitorizare și Informare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*