Circulația feroviară, transportul public și zborurile vor fi perturbate de greva generală din Franța

Turnul Eiffel. FOTO TheDigitalArtist

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că vineri, 13 octombrie 2023, este prevăzută o grevă generală, la nivel național, context în care sunt așteptate perturbări ale circulației feroviare naționale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) și internaționale (Thalys, Eurostar). Detalii privind circulația trenurilor pot fi consultate pe site-urile: https://www.sncf.com/fr, https://www.sncf-connect.com/train/greve, https://www.thalys.com/fr/fr/info-trafic/34482, https://www.eurostar.com/fr-fr/voyage/info-trafic/perturbations.

De asemenea, transportul public urban va fi perturbat ca urmare a devierilor unor linii din cauza manifestațiilor planificate în orașe. În regiunea pariziană, sindicatul CGT RATP a depus un preaviz de grevă pentru perioada 12 octombrie 2023, orele 19:30 – 14 octombrie 2023, ora 07:00.

Autoritățile franceze recomandă cetățenilor să consulte site-urile rețelei locale de transport pentru prognoze ale traficului, precum și site-ul RATP: https://www.ratp.fr/, pentru detalii privind circulația din regiunea pariziană.

Totodată, Direcția Generală a Aviației Civile (DGAC) a informat că sindicatul controlorilor aerieni (USAC-CGT) a lansat un apel la grevă pentru ziua de vineri, 13 octombrie 2023. Astfel, este prevăzută o reducere cu 40% a zborurilor de pe aeroportul Paris-Orly, o reducere cu 20%  a programului de zbor pe aeroportul Marseille-Provence și cu 15% pe aeroportul Paris-Beauvais, ceea ce ar putea duce la perturbări ale traficului aerian.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*