CITR, liderul pieței de restructurare și insolvență din România, parte a Impetum Group, a fost numit de către Tribunalul București administrator judiciar al Companiei Municipale Consolidări, ca urmare a cererii creditorilor de deschidere a insolvenței.
“Ne propunem ca în 3-6 luni de zile să putem determina viabilitatea economică a Companiei Municipale Consolidări și modul în care aceasta își poate continua activitatea. Strategia gândită de echipa CITR va ține cont atât de interesul public, cât și de nevoia creditorilor de a-și recupera sumele restante”, a declarat Aurel Podariu, Business Development Manager al Impetum Group şi Senior Partner, CITR.
Compania Municipală Consolidări a fost înființată în urmă cu 3 ani în vederea executării lucrărilor de intervenție la imobile încadrate în clasa I de risc seismic și care reprezintă un pericol public, precum și la clădiri istorice. Dificultatea financiară a companiei a venit odată cu dezechilibrul dintre veniturile și cheltuielile sale, și prin urmare creditorii au cerut insolvența acesteia.
“În viziunea CITR, restructurarea companiilor de stat și a celor din administrația publică locală nu depinde doar de soluțiile legale disponibile, ci și de viziunea managementului și angajamentul stakeholderilor implicați. Este nevoie de o acțiune rapidă care să transforme aceste companii în jucători valoroși în economie”, declară Andra Buțiu, Chief Operating Officer CITR și Manager al proiectului de restructurare al ROMAERO.
Termenele legale pentru depunerea documentelor sunt disponibile pe websiteul Tribunalului București.
Restructurarea companiilor de stat și a companiilor administrației publice locale
Pandemia a creat contextul pentru încurajarea restructurării companiilor de stat și a celor care aparțin de administrația publică locală. În prezent există aproximativ 750 de companii de stat în diferite stadii ale insolvenței, acestea reprezentând resurse blocate ale economiei românești, arată datele prezentate în dezbaterile CONFIDEX organizate de Impetum Group.
Conform unei analize CITR, din cele 22 de companii municipale din București, 14 au fost neperformante și au acumulat anul trecut pierderi însumate de 200 de mil. lei. Până în acest moment, din totalul de 22 de companii, Consiliul General al Municipiului București a decis lichidarea și dizolvarea a 5 companii, iar alte 4 au intrat în insolvență la cererea creditorilor. Asigurarea continuității serviciilor are nevoie de o abordare unitară care să asigure tranziția activității către alte divizii din administrația locală sau restructurarea companiilor și organizarea acestora pe baza unor principii economice sănătoase.
Soluțiile la care pot apela companiile în zona de restructurare sunt: OG6 pentru reorganizarea datoriilor bugetare, concordatul preventiv și chiar insolvența. În plus, anul acesta cadrul legislativ va fi completat de transpunerea în legislația națională a Directivei Europene 2019/1023, care își propune să prevină ieșirea din economie a companiilor viabile și să creeze o cultură a prevenției în business.
Despre CITR
CITR este liderul pieței de insolvență din România încă din 2008. Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața insolvenței și aproape 1000 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro și distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile românești de impact.
CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viața unei companii, cu scopul de a crea un impact pozitiv în economie.
Be the first to comment