Proiectantul a transmis către CNAIR Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul “Autostrada Buzău – Focșani”. Studiul Geotehnic, parte a acestuia, a fost verificat de experții din cadrul companiei, în concordanță cu cerințele de calitate impuse, fiind aprobat în data de 13.10.2021.
Studiul de Fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții se află în prezent în procesul de analiză și verificare la nivelul Companiei, conform prevederilor și termenelor contractuale, urmând ca ulterior să fie prezentat, în vederea aprobării, în cadrul Consiliului Tehnico Economic al CNAIR. De asemenea, la acest moment sunt parcurse ultimele etape în vederea obținerii Acordului de Mediu.
Referitor la obiectivul “Autostrada Focșani – Bacău”, Proiectantul a înaintat luni, 11.10.2021, Studiul de Fezabilitate, varianta “draft”, în vederea analizării de către experții din cadrul CNAIR. Pentru operativitate, documentul a fost înaintat sub acestă formă, în vederea emiterii de observații/recomandări, astfel încât documentația finală să fie conformă cu standardele de calitate proprii unui proiect matur, pregătit pentru etapa de execuție a lucrărilor.
Be the first to comment