Atenția crescută pe care instituțiile financiare, investitorii și proprietarii de imobile o acordă analizei riscurilor privind cumpărarea și vânzarea proprietăţilor imobiliare a dus la creșterea numărului de solicitări privind efectuarea rapoartelor de audit tehnic (Technical Due Diligence).
Cu o experiență de peste 10 ani în piață, Colliers a oferit astfel de servicii care descriu în detaliu starea fizică a unei proprietăți pentru aproape 1,4 milioane de metri pătrați de spații, dintre care circa 854.000 de metri pătrați sunt în proiecte industriale.
Serviciile de audit tehnic a proprietăților imobiliare implică atât o analiză a documentației existente conform legislației în vigoare – de la avize și autorizații precum cea de construire sau de securitate la incendiu și până la Procesul Verbal de Finalizare al Lucrărilor și Procesele Verbale de Punere în Funcțiune a echipamentelor, dar și identificarea tuturor documentelor esențiale care lipsesc din Cartea Tehnică a Construcției și evaluarea stării din punct de vedere tehnic a clădirii.
Scopul principal al acestei analize presupune identificarea defectelor semnificative din punct de vedere tehnic sau orice neconcordanță cu reglementările specifice în vigoare care pot afecta valoarea de piață a proprietății, sau ar putea oferi unui potențial cumpărător posibilitatea negocierii suplimentare a prețului de achiziție motivată de anumite aspecte tehnice.
„Lista de deficiențe tehnice care rezultă din raportul de audit tehnic are scopul de a informa asupra costurilor de reparație semnificative pentru principalele elemente ale construcției, cum sunt structura și fundația, arhitectura, fațada, acoperișul, instalațiile mecanice și electrice, finisajele interioare, echipamente. În final, analiza tehnică oferă o imagine realistă despre starea construcției din punct de vedere tehnic, dar și o estimare clară a reparațiilor care trebuie făcute pentru a respecta proiectul inițial și standardele de calitate. Această analiză oferă și un nivel de protecție, fiind o bază solidă pentru negocierea prețurilor”, explică Silvia Rusei, LEED Green Associate în cadrul Colliers.
Aceste tipuri de servicii sunt solicitate mai ales în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare a proprietăților, iar principalul beneficiu este acela că vânzătorul/cumpărătorul va înțelege condiția tehnică și designul proprietății și va putea stabili starea de conformitate a acesteia. Beneficiile unei evaluări tehnice includ și stabilirea caracterului adecvat al proprietății în raport cu utilizarea dorită, înțelegerea necesității unor costuri viitoare și cuantificarea lor, dar și furnizarea unei baze solide pentru negocieri de prețuri și alocări de riscuri și asigurarea unui nivel de protecție pentru investitori.
În anul pandemic, cererea pentru serviciile de audit tehnic a rămas constantă în special în ceea ce privește spațiile industriale, observă consultanții Colliers. De altfel, din suprafață de aproape 1,4 milioane de metri pătrați de spații diverse pentru care Colliers a oferit servicii tehnice în cei peste 10 ani de existență pe piață, 62% sunt în proiecte industriale, iar restul sunt spații de retail ( 24%), office (12%) și hoteluri (aprox 2%).
Printre companiile pentru care Colliers a oferit de-a lungul timpului astfel de servicii se numără și CTP, dezvoltator imobiliar internațional, full-service, deținând peste 6.3 milioane de metri pătrați de proprietăți clasa A în mai mult de 70 de locații strategice în întreaga Europă, dar și bănci precum BRD Groupe Société Générale sau Banca Transilvania. Pentru CTP, Colliers a furnizat servicii tehnice pentru multiple hale industriale din București, Arad, Timișoara și Caransebeș cu o suprafață cumulată ce depășește jumătate de milion de metri pătrați.
Be the first to comment