Comarket se dezvoltă în domeniul HR: 2 din 3 antreprenori din Horeca întâmpină probleme din cauza lipsei de personal

Florin Maxim, CEO și co-fondator al Comarket.

Comarket, un SaaS de achiziții centralizate și marketplace B2B adresat industriei ospitalității românești, se extinde în domeniul resurselor umane și adaugă în lista de furnizori companii care oferă servicii de HR. Cererea pentru servicii de recrutare este în creștere în condițiile în care, potrivit Comarket, doi din trei antreprenori din industria ospitalității întâmpină probleme din cauza fluctuației de personal.

Astfel, Comarket oferă servicii de recrutare forță de muncă și leasing de personal român și străin prin intermediul partenerilor din platformă cu experiență în plasarea de personal în domeniul HoReCa.

“Ne dorim să venim în ajutorul antreprenorilor din Horeca în fiecare moment al dezvoltării afacerii. În prezent, industria ospitalității se confruntă cu o criză profundă de personal și este clar că trebuie să oferim în marketplace și astfel de soluții. Comarket este un one stop shop pentru oricine dorește să lanseze și să-și crească un business în ospitalitate. Avem deja listate și alte tipuri de servicii, de consultanță sau meniuri digitale, iar în perioada următoare vom lista și servicii de contabilitate și juridice, plus audit financiar”, a declarat Florin Maxim, CEO și co-fondator al Comarket.

De asemenea, Comarket a înregistrat cereri și pentru servicii de fuziuni și achiziții (M&A), în contextul în care industria trece printr-o perioadă de reconstrucție după primii doi ani de pandemie.

În prezent, principalele trei nevoi ale operatorilor din Horeca în domeniul HR sunt recâștigarea încrederii în sector, adică să fie perceput ca unul stabil și predictibil, nevoia de personal disponibil și programe de induction care pot fi implementate rapid.

Potrivit Comarket, doi din trei antreprenori din industria ospitalității au o problemă de personal, fie de management, fie de cele mai  multe ori în ceea ce privește personalul de bază. Evoluția în ultimii doi ani s-a accentuat din cauza impreviziunii ce planează asupra industriei Horeca. De exemplu, să-ți fie închisă funcționarea și apoi să fii redeschis de opt ori într-un singur an este inimaginabil pentru orice economie, oricât de înapoiată sau fragilă ar fi aceasta.

Numărul de angajați din industria hotelurilor și a restaurantelor s-a redus pe parcursul anului 2020 de la 186.000 la 150.000, o scădere de 19% în raport cu anul anterior. Estimările Comarket arată o creștere cu 10% a numărului de angajați din Horeca în anul 2021 comparativ cu anul 2020, ceea ce recuperează parțial declinul din primul an pandemic.

Marketplace-ul Comarket a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, în care oferta de produse este atent verificată și selectată din punct de vedere al prețului și al relevanței pentru jucătorii din ospitalitate, urmărindu-se un număr de 10.000 de articole disponibile la comandă național și cu free delivery la începutul lui 2022. În prezent, Comarket are în portofoliu peste 8.000 de articole.

Una din prioritățile echipei Comarket este integrarea producătorilor locali în platformă, iar principala provocare este rezolvarea disfuncționalităților cu care aceștia se confruntă la capitolul logistică și autorizații de comercializare. În acest sens, Comarket dezvoltă noi parteneriate cu integratori naționali și creează un kit de intrare în piața HoReCa pentru orice producător local, astfel încât produsele acestora să fie disponibile la nivel național.

Platforma Comarket oferă o soluție rapidă și eficientă de gestionare a activității de achiziții în cadrul unui business HoReCa, oferind o alternativă modernă la metodele tradiționale (vizita agentului de teren în locație, plasarea de comenzi prin SMS, Whatsapp sau telefon etc.). În plus, platforma automatizează un proces care se repetă aproape zilnic, oferind utilizatorilor date privind istoricul comenzilor, centralizarea și detaliile logistice.

Despre Comarket

Comarket este un SaaS dedicat achizițiilor B2B, născut ca răspuns la nevoia de digitalizare a proceselor de achiziție, care aduce împreună în aceeași platformă profesioniștii și furnizorii din industria ospitalității, un proces menit să eficientizeze lanțul de aprovizionare. Prin digitalizarea proceselor de achiziții, platforma sprijină buna desfășurare a business-urilor din ospitalitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*