Comisia Europeană solicită Croației să elimine restricțiile la exportul de gaze, iar României să elimine restricțiile la exportul de energie electrică

Energie electrică. FOTO qimono

Piața internă a energiei: Comisia solicită Croației să elimine restricțiile la exportul de gaze, iar României să elimine restricțiile la exportul de energie electrică.

Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Croației [INFR(2023)2031] pentru restricționarea exportului de gaze naturale prin măsuri incompatibile cu articolele 34, 35 și 36 din TFUE și cu Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale. Comisia consideră că aceste măsuri au un efect echivalent unei restricții cantitative la export (articolul 35 din TFUE) și unor restricții cantitative la import (articolul 34 din TFUE) și nu pot fi justificate în temeiul articolului 36 din TFUE. De asemenea, Comisia a constatat că legislația croată încalcă obligațiile de serviciu public și de protecție a consumatorilor prevăzute în Directiva 2009/73/CE. Croația are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României [INFR(2023)2032] pentru restricționarea exportului de energie electrică printr-o măsură incompatibilă cu articolele 35 și 36 din TFUE, Directiva (UE) 2019/944 și Regulamentul (UE) 2019/943 privind piața internă de energie electrică. Comisia consideră că această măsură are un efect echivalent unei restricții cantitative la export în sensul articolului 35 din TFUE și nu poate fi justificată în temeiul articolului 36 din TFUE. Din aceleași motive, se consideră că măsura încalcă și sus-menționata Directivă privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și Regulamentul privind piața internă de energie electrică. România are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*