Compania de Apă Oltenia a semnat un nou contract care prevede investiții pentru apă și canalizare în  zona metropolitană

Compania de Apă Oltenia a semnat un nou contract care prevede investiții pentru apă și canalizare. FOTO Compania de Apă Oltenia

Compania de Apă Oltenia S.A. a semnat, astăzi, 28 septembrie 2021, un nou contract de proiectare și execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”. Investițiile care se vor face în baza acestui contract vizează lucrări ample în zona metropolitană a municipiului Craiova.

Licitația a fost câștigată de ASOCIEREA S.C. BUGARU TRANS S.R.L. (Lider de asociere), S.C. TOTAL PUR DESIGN S.R.L., HYDROSTROY AD, la o valoare de 34.848.165,12 Lei fără TVA, iar contractul cuprinde proiectarea și execuția următoarelor lucrări:

Gospodărie de apă nouă în cartierul Magnolia (Pielești), Rezervor nou de înmagazinare apă tratată (V= 1.000 m.c.); Stație de pompare apă tratată; Stație de clorinare nouă (Q = 66,63 l/s); Echipamente SCADA; Conductă de transport apă de la gospodăria de apă Magnolia la Parcul Industrial (1.621 m). În plus, sunt prevăzute lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare pe o distanță totală de 0,52 km, dar și extinderere rețea canalizare pe o distanță totală de 14,029 km, incluzând 572 racorduri noi de canalizare și 10 stații de pompare noi.

În Ghercești: Reabilitare conductă de aducțiune Bariera Vâlcii (344 m);  Reabilitare Gospodărie de Apă (GA) existentă Gârlești; 3 grupuri de pompare noi amplasate în stația de pompare existentă; Reabilitare rezervor tampon (V= 500 m.c.); Instalație nouă de clorinare (Q= 30,7 l/s); Echipamente SCADA la rezervor și stația de pompare; Conductă de transport apă de la GA Gârlești la GA Ghercești (8.455 m), precum și Extindere și reabilitare GA Ghercești, care prevede: Rezervor nou de înmagazinare apă tratată (V= 500 m3); Înlocuire grup de pompare existent cu un grup de pompare nou (1+1); Înlocuire instalație de clorinare existentă cu instalație de clorinare nouă; Echipamente SCADA la rezervor și la stația de pompare; Colector de canalizare nou Ghercești – Craiova (5.632 m) și 4 stații de pompare apă uzată.

În Mischii: Stație de pompare nouă la GA existentă Șimnic Superior; Conductă de aducțiune de la GA Șimnic Superior la GA Mischii (8.150 m); Stație de repompare pe traseul aducțiunii de la GA Șimnic Superior la GA Mischii, dar și Extindere GA Mischii: Rezervor nou de înmagazinare apă tratată (V= 500 m.c.); Înlocuire instalație de clorinare existentă cu instalație de clorinare nouă și Echipamente SCADA la rezervor.

Contractul prevede elaborarea Proiectului Tehnic în conformitate cu legislația națională, incluzând toate documentele (memorii, desene, calcule etc.) şi orice documentație necesară pentru obținerea autorizației de construire şi avizelor necesare execuției, precum și lucrări de construcție, furnizare şi montaj utilaje şi echipamente tehnologice, testare şi punere în funcțiune a acestora și remedierea eventualelor defecțiuni apărute în perioada de garanție. Perioada de proiectare (inclusiv obținerea Autorizației de Construire) este de 6 luni, durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 24 luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 36 de luni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*