Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Grupul Fildas-Catena a patru farmacii aparținând Andofarm SRL și Zen Pharma SRL

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. FOTO Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Med-Serv United SRL, parte a Grupului Fildas-Catena, intenționează să preia fondul de comerț aferent unui număr de patru farmacii situate în orașele Târgu Mureș și Luduș, aparținând Andofarm SRL și Zen Pharma SRL.

Med-Serv United SRL are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate.

Grupul Fildas-Catena este compus din companii care activează în mai multe domenii de activitate, precum: distribuție angro de medicamente, retail farmaceutic, drogherie, comerțul cu aparatură tehnico-medicală. Activitatea acestuia se desfășoară, însă, preponderent în domeniul farmaceutic.

Farmaciile achiziționate sunt operate de către vânzătorii Andofarm SRL și Zen Pharma SRL în orașele Târgu Mureș și Luduș.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*