
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Emma Zeta Limited intenționează să preia Diamedix Impex SA.
Emma Zeta Limited, din Cipru, este parte a Grupului Emma, care este activ în Româmia, în special, în sectorul energetic (prin grupul Premier Energy) și în sectorul jocurilor de noroc.
Diamedix Impex SA este specializată în comercializarea unei game largi de reactivi și echipamente pentru tehnici de diagnostic, furnizarea de teste medicale la fața locului, cu accent pe biochimie și imunodiagnostic, testarea de tip food and feed, inclusiv alergeni, și furnizarea de echipamente specializate pentru imagistică medicală, inclusiv ultrasunete, mamografie și imprimante medicale.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operațiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.
Be the first to comment